Cum să iei 10 la BAC. Sfaturi ca să obții nota maximă

Cum să iei 10 la BAC. Sfaturi ca să obții nota maximă
Cum sa iei 10 la BAC

Cum să iei 10 la BAC. Zilele acestea, absolvenții de clasa a XII-a susțin examenul de Bacalaureat 2022, marcând o nouă etapă din viața lor academică. Elevii învață și fac tot posibilul pentru a lua note cât mai mari, pentru a promova examenul cu fruntea sus. Ce sfaturi le oferă o internaută celor care dau acum BAC-ul.

Cum să iei 10 la BAC. Cele mai simple sfaturi

Mitul potrivit căruia este imposibil să iei nota 10 la proba scrisă de Limba Română de la Bacalaureat este desființat de către Daniela Badașcă, tânăra care a absolvit liceul la profil uman în 2019 și a obținut nota maximă la cea mai controversată probă a examenului maturității.

Ai încredere în tine

Atunci când ai plecat de acasă și mergi spre liceu, gândește-te că vei promova cu notă maximă. E foarte important să ai încredere în propriile forțe.

Gramatica

Este foarte importantă la examenul scris de Limba Română de la BAC. Fii atent la toate micile greșeli pe care le-ai putea face. Greșelile de stil, cele gramaticale și cele de punctuație pot schimba radical opinia evaluatorilor despre test.

Gestionează-ți bine timpul

Este evident că timpul e un aspect important în timpul unui examen. Daniela Badașcă este de părere că trebuie planificat minuțios fiecare moment al testului.

Fă-ți un mic plan și împarte-ți timpul, în așa fel încât să ai suficiente minute încât să rezolvi toate subiectele. Ea îi sfătuiește pe elevi să înceapă cu subiectul 3, care să dureze 10 minute, aici fiind inclusă redactarea și verificarea. Celelalte subiecte depind de nivelul de pregătire al fiecăruia.

Structura exercițiilor

Nu uita să consulți baremul de corectare pentru Bacalaureat 2022 și să-l memorezi, asta te va ajuta foarte mult. Având aceste informații, 50 de procente din nota 10 la test pot fi garantate.

Lista de motive

Un secret al acestui aspect ar fi observarea subiectelor abordate la profilul umanist din anii precedenți. Lista trebuie să conțină motivele din acele teste (pentru că ele se repetă într-un mod sau altul), dar și cele care apar în manualul de limbă și literatură română.

Cum să iei 10 la BAC. Scrie simplu, precis și la obiect

Oricât ai vrea să adaugi multe neologisme și locuțiuni care să demonstreze faptul că ai o cultură generală vastă, ideal ar fi să scrii cât se poate de simplu și de ușor de citit, mai exact, pe înțelesul tuturor. De obicei, oamenii vor să pară mai mult decât sunt, lucru care va duce la depunctarea lui. Scrie precis, scurt și la obiect.

Citește și Programă istorie BAC 2022. Ce trebuie să învețe elevii

Ai grijă cum îți formulezi ideile

Atunci când susții examenul scris la limba română, nu uita că cel mai important este să fii coerent, textul să fie citeț și să atingă fix punctele din enunțul subiectului.

Nu uita că fiecare enunț contează

Atunci când rezolvi subiectul întâi, ține cont de faptul că un enunț scurt merită un punct (precum în baremul de corectare). Astfel, spațiul va fi mereu acoperit în întregime și nu vei mai devia de la subiect.

Cum să iei 10 la BAC. Fii original

„Ca să iei 10 la română, ar trebui să impresionezi. Nu prin cuvinte goale, dar prin originalitate și personalizarea gândurilor. Desigur, aici este vorba, în mare parte, de subiectul doi. Secretul ar fi să adaugi anumite opinii proprii la subiect, să aduci o idee nouă, un punct de vedere diferit.”, spune Daniela.

Păstrează o idee de final

La sfârșitul eseului pe care-l scrii, poți adăuga o idee care va da o notă personală și originală compunerii tale, precum accentuarea emoțiilor tale în ceea ce privește subiectul abordat.