Cum s-a lăsat Cornelia Catanga de fumat, după 38 de ani. Cel mai mare regret al artistei
Cornelia Catanga a trecut prin clipe de groază! Aceasta a văzut moartea cu ochii, după ce a suferit un infarct. După tragicul eveniment, artista a luat decizii extrem de importante care să-i îmbunătățească starea de sănătate. Cum a reușit să se lase de fumat, după 38 de ani și care este cel mai mare regret al său?
Cornelia Catanga s-a lăsat de fumat, după 38 de ani. Cum a reușit?
Cornlia Catanga a primit o lecție extrem de dură de la viață. Cunoscuta artistă a depășit, în cursul anului trecut, mari probleme de sănătate. Amintim că pe data de 15 iulie a lui 2019 supranumita Regină a muzicii lăutărești a suferit un infarct, fiind la un pas de moarte. Soarta artistei a fost alta, iar după ce medicii au operat-o de urgență și i-au montat un stent, s-a însănătoșit, iar acum se simte mai bine decât niciodată. Catanga, fumătoare înrăită de la o vârstă fragedă, a decis ca după infarct să facă multe schimbări în stilul său de viață, schimbându-și alimentația și obiceiurile.
„M-am lăsat de ţigară, nu mai fumez de 6 luni de zile. Am mai pufăit câte una până ce am renunţat de tot, dar nu am mai tras în piept. Însă, de atunci m-am îngrăşat. În ultimele luni am pus pe mine atât de mult că nu mai pot îmbrăca nici o rochie. Îmi vine să mă strâng singură de gât! De ciudă că m-am îngrăşat”
Cornelia Catanga (Sursa: click.ro)
„Mulțumim lui Dumnezeu că nu a fost mai rău”
Aurel Pădureanu, soțul și partenerul de scenă al artistei, a susținut, pe data de 15 iulie, că acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe scări. Salvarea a ajuns de urgență la imobilul vedetelor, ulterior medicii de la Spitalul Floreasca au decis să-i monteze un stent pentru a-i salva viața.
„De dimineață i s-a montat un stent, după ce i s-a făcut coronografie. Mulțumim lui Dumnezeu că nu a fost mai rău”, a spus atunci sursa citată.