Printre puținele mâncăruri specifice românești, ”taci și înghite” este un preparat tradițional ardelenesc, cu slăninuță și cârnați afumați.
Ingrediente:
Mod de preparare
Pune la fiert apa amestecată cu laptele, apoi presară un vârf de sare și lasă să dea în clocot. Când amestecul începe să fiarbă, presară o mână sau două de mălai, apoi amestecă bine cu un tel sau o lingură de lemn, pentru a nu se forma cocoloașe. Lasă la fiert timp de câteva minute, la foc mediu, amestecând constant. Când compoziția s-a îngroșat, adaugă treptat și restul de mălai. Focul nu trebuie să fie puternic și este important să amesteci continuu.
Când mămăliga este aproape gata, adaugă și smântâna. Prăjește separat, timp de 5-6 minute, cârnații tăiați felii și bucățelele de slăninuță. Ulterior, pune jumătate din mămăligă într-un vas termorezistent, care a fost uns înainte cu unt, iar peste stratul de mămăligă pune telemeaua rasă, cârnații tăiați felii și slănina rumenită.
Peste stratul de telemea și afumături așază un alt strat de mămăligă, în care trebuie să faci patru ”cuiburi” cu o lingură sau un polonic, umezit în prealabil cu apă, în care pui puțin unt, apoi spargi câte un ou. În final, presară cu cașcaval ras și dă vasul la cuptor până când ouăle sunt făcute și cașcavalul rumenit.
Ursul de mămăligă este o mâncare specifică românească, prețuită de păstori, preparată din mămăligă bine fiartă și brânză sau urdă. Din mămăligă se pune o bucată zdravană pe o farfurie, apoi se face cu o lingură de lemn o scobitură care se umplu cu brânză sau urdă. Se adună marginile bucății de mămăligă dându-se o formă rotundă și se coace pe grătar ori în cuptor. Se poate servi alături de lapte, diferite salate de crudități sau carne friptă.