Cum prepari cele mai bune sarmale pufoase. Rețeta secretă, perfectă pentru sărbători
Originea sarmalelor a fost motiv de dispută în Europa…sau încă este, cel puțin pentru cei pătimași. Unii scriu că locul de baștină al acestora este Imperiul Otoman, în timp ce alții încadrează preparatul în lista celor mai bune produse tradiționale românești. Fie cum o fi, gustoase tot rămân, dar și dificil de preparat. Ai mai jos o rețetă perfectă pentru Sărbători.
Rețetă de sarmale pufoase. Trucuri care nu vor da greș
Atât grecii, cât și albanezii, bulgarii, croații și turcii cred că ei sunt inventatorii sarmalei. Denumirea este de ”sarma”, comună pentru români și croați. Este similară și cu ”sarmi”, în bulgară, și ”sarmalaki” în greacă. Însă, aceasta nu spune nimic despre identitatea celor care au preluat primii acest preparat sau dacă au fost reinventate în zona balcanică de un popor anume.
- Cei care gătesc des sărmăluțe spun că cele mai bune sunt cele din amestec de carne tocată de vită și porc. Pe de altă parte, există zone în care pentru compoziția de sarmale se folosește carne de oaie, pasăre sau pește. Cel din urmă tip de carne este întâlnit adesea în zona Deltei. De asemenea, sarmalele pot fi pregătite și de post, înlocuind carnea din umplutură cu ciuperci, soia, legume tocate, cartofi sau bucățele de pâine înmuiată în apă sau lapte.
- Sarmalele nu conțin numai carne, ci și varză, orez și verdeață. Pentru a obține sarmale bune, unii adaugă în compoziție și cartofi rași pe răzătoarea mică și storși de zeamă plus două felii de pâine uscată, înmuiată în apă și stoarsă. Cartoful transformă sarmalele într-o mâncare mai ușor de digerat pentru stomac.
- Adaugă în amestecul de carne orez, legume și ceapă și un ou pentru a lega compoziția. Înainte de a face asta, bate-l un pic, astfel încât albușul să nu rămână întreg
- Pune o cantitate potrivită atât de orez, cât și de ceapă, altminteri gustul final să nu fie predominant cu unul dintre ingrediente. Indicat ar fi să pui o ceașcă plină cu orez, precum cea în care servești cafeaua, la un kilogram de carne. La aceeași cantitate de carne nu ar trebui să pui mai mult de două-trei cepe potrivite, tăiate mărunt.
Sarmalele românești
Sarmalele se prepară și în România. Ele sunt servite în mod tradițional de Crăciun și Revelion, dar și la diferite evenimente din timpul anului, cum ar fi nunți, petreceri de botez și alte sărbători mari. Carnea de porc măcinată se amestecă cu ceapă călită și orez, apoi se pune pe o frunză de varză murată sau una de viță. Pentru aromă, oamenii pun în oala de tuci, printre sarmale, și șuncă de porc, coaste afumate sau cârnați afumați. Sarmalele românești sunt un fel de mâncare versatil, iar cel mai bun mod de a-l consuma este reîncălzit a doua zi. Aroma este diferită, cu un gust îmbunătățit. Preparatul se poate găti cu bază de roșii și cu mărar deasupra.