Cum păstrezi roșiile proaspete toată iarna, fără congelator. Truc genial de la gospodine iscusite
Pe timp de iarnă este foarte important să păstrăm legumele și fructele proaspete pentru o perioadă mai îndelungată de timp, pentru ca alimentele să-și păstreze forma și aroma. Cum se păstrează corect roșiile în anotimpul geros.
Cum se depozitează roșiile pe timp de iarnă
Roșiile au fost, dintotdeauna, unele dintre cele mai populare și consumate legume de către români. Fie că le tăiem felii și le adăugăm în salate sau ca simplă garnitură pentru un anumit preparat culinar, aceste legume sunt ideale pentru a-ți potoli foamea.
Dacă pe timp de vară le găsim la toate tarabele din piață sau pe rafturile din supermarket, după ce roșiile au fost crescute în grădinile negustorilor din mediul rural, ei bine, în lunile de iarnă românii se mulțumesc cu cele crescute în sere.
Specialiștii spun că, pe timp de iarnă, roșiile trebuie depozitate cu grijă pentru ca legumele să-și păstreze forma și prospețimea pentru mai mult timp. Secretul nu constă în congelarea lor, așa cum foarte multe gospodine practică în lunile geroase.
Cum depozităm roșiile corect, în lunile de iarnă
Pentru acest truc genial de a depozita roșiile avem nevoie de 2 kilograme de legume și 1,2 litri de apă. Pentru început trebuie să spălăm foarte bine roșiile și să le zvântăm pe câteva servețele, pe un șervet sau bucăți de hârtie prosop.
Mai departe, roșiile se taie în patru părți egale. Se vor pregăti 5 borcane cu o capacitate de 500 de mililitri, recipiente spălate și sterilizate în prealabil.
După ce vom turna roșiile în borcane, urmând același procedeu ca atunci când punem castraveții la murat, vom turna apa clocotită în borcane, pe care le vom acoperi cu ale lor capace.
În continuare vom tapeta o cratiță mai adâncă cu un prosop, în care urmează să așezăm borcanele cu roșii. Se toarnă apă fierbinte în cratiță, până la umerii borcanelor.
Mai departe urmează să punem cratița cu borcanele cu roșii pe foc, până în punctul în care acestea vor fierbe. Borcanele trebuie sterilizate de la momentul fierberii timp de 15 minute sau 20 minute pentru recipientele mai mare, care au un volum de 1 litru.
După ce scoatem cu grijă borcanele fierbinți din cratiță, acestea trebuie capsate. La final, borcanele se întorc cu susul în jos și se lasă la răcit. Important de ținut minte este ca borcanele să nu fie înfășurate.