Cum obțin părinții ajutor de la stat dacă orele se fac online. Care sunt condițiile

de: Anca Lupescu
13 10. 2021

Părinții pot primi ajutor de la stat, în cazul în care copiii lor sunt nevoiți să facă orele în regim online, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri covid-19.

Bani de la stat pentru părinții ai căror copii fac ore online

Există câteva condiții și sunt necesari câțiva pași pentru ca părinții să obțină acești bani de la stat.

Mulți copii sunt nevoiți să facă orele în regim online, motiv pentru care numărul părinților care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii crește, odată cu noile restricții și măsuri luate de autorități.

Părinții pot sta acasă cu copiii fac orele online și sunt plătiți de stat dacă minorul are până în 12 ani. Există și câteva excepții.

În această categorie intră și părinții cu copii de până în 18 ani cu boli de inimă, diabet, boli inflamatorii, imune sau autoimune.

Doar unul dintre cei doi părinți poate primi bani și vorbim despre 75% din venitul mediu brut, dar nu mai puțin de 2.500 de lei.

Care sunt condițiile

Banii sunt oferiți de stat doar cu condiția ca părintele să nu muncească de acasă, caz în care va fi plătit de angajator și nu mai e nevoie de ajutor din partea statului.

”Vom adopta Ordonanța de urgență prin care să reluăm sprijinul pentru părinții care stau acasă cu copiii, care desfășoară școala online. Este aceeași formulă ca în perioada stării de urgență: 75% din venitul mediu brut, dar nu mai puțin de 2.500 de lei, cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă”, a spus Raluca Turcan, la sfârșitul lunii septembrie. 

Așadar, părinții care vor să stea acasă cu copiii lor trebuie să ceară de la școala copilului adeverință conform căreia unitatea de învățământ a trecut la orele online.

Cu acest document și cu o declarație pe proprie răspundere, în care se declară că este singurul părinte care beneficiază de acest ajutor, părintele merge la angajator, care depune actele la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție care se ocupă ca părintele să primească banii. 

Acordarea zilelor libere plătite se acordă atât angajaților din mediul public, cât și cel privat, pe toată perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursului anului școlar 2021-2022.

Se estimează că vor beneficia de ajutorul de la stat 20.000 de români, iar efortul bugetar va fi de aproximativ 50 de milioane pe lună.