Cum o cheamă, de fapt, pe Dana Budeanu. De ce își ține numele ascuns? Mulți zâmbesc atunci când îl aud

de: Ioana Bucur
04 08. 2023

Este celebră în întreaga țară, însă puțini sunt cei care știu cum o cheamă, de fapt, pe Dana Budeanu. Criticul de modă își ține adevăratul nume secret, este posibil ca unora să le stârnească râsul.

Cum o cheamă, de fapt, pe Dana Budeanu

Dana Budeanu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Creatoarea de modă a devenit cunoscută în spațiul public când a început să analizeze ținutele vedetelor de la noi din țară. Nu a ezitat nicio clipă să își spună părerea direct, fără să menajeze pe nimeni și fără să țină cont de reacțiile pe care le puteau stârni comentariile sale. După ce s-a retras de pe micul ecran, s-a mutat în mediul online.

Emisiunea pe care o prezintă, Verdict, s-a bucurat de un succes uriaș, încă de la primele ediții, strângând un număr impresionant de vizualizări. Oamenii au fost cuceriți de radiografiile – unele amuzante, alte îngrijorătoare – pe care le face societății românești, mai ales în cadrul rubricii Amețitele și Mafioții.

„Eu am continuat să fac pe banii mei, e cașcavalul meu, pe care eu vi-l fac cadou, eu nu încasez niciun leu de la nimeni, nu e nimeni în spate decât fotoliul, nu va fi nimeni în spate niciodată, nu voi încasa niciun leu niciodată.

Înțeleg pentru că sunt foarte multe vizualizări, suntem la patru milioane, înțeleg că ăștia de la Google sau de la YouTube bagă cașcaval automat pe contul care… I don’t care. Tot acest cașcaval care a început să intre automat va fi donat în întregime, vom face poze exacte cu cât cașcaval a intrat și el va fi donat în întregime”, a explicat Dana Budeanu.

Te-ar putea interesa și: Cum s-a fotografiat Dana Budeanu în vacanţă. Imaginile care fac furori pe internet, vedeta arată perfect la 44 de ani VIDEO

Dana Budeanu

Ce nume a avut înainte de căsătorie

În ultima perioadă, Dana Budeanu a dovedit că este un fin observator politic și social, ea folosindu-se de platformele de social media pentru a critica deciziile luate de cei aflați la conducerea țării.

Cu toate că este una dintre cele mai vocale vedete din showbiz-ul românesc, puțini știu cum o cheamă, de fapt, pe Dana Budeanu. Bruneta nu s-a născut cu acest nume de familie, ci l-a obținut în urma căsătoriei cu omul de afaceri Radu Ioan Budeanu, cu care are și două fiice. După divorț, a decis să păstreze numele fostului soț.

Înainte de căsătorie, Dana Budeanu era Dana Guțilă. Cel mai probabil, a rămas Budeanu pentru că așa era cunoscută în spațiul public, dar și de dragul fetițelor, care poartă și ele numele tatălui, o decizie pe care o iau multe mame după divorț. Totuși, unii cârcotași ar putea susține că vedeta își ascunde numele de familie pentru că ar putea stârni amuzamentul unora.

Te-ar putea interesa și: Care este diferența de vârstă dintre Dana Budeanu și Andrei Hrebenciuc. Surpriză uriașă, fanii au avut un șoc