Cum l-a strigat Kate Middleton pe Prințul Charles la summitul G7. Toată planeta râde acum
Apelativul cu ajutorul căruia l-a întâmpinat ducesa de Cambridge pe Prințul Charles a făcut o lume întreagă să râdă copios. Majoritatea și-au adus aminte despre cel cu care viitorul Rege și-a strigat mama în cadrul unui eveniment public. Cum a decis să-i spună Kate Middleton bunicului copiilor săi?
Cum l-a strigat Kate Middleton pe Prințul Charles? A stârnit hohote de râs
Prințul Charles este următorul rege al Marii Britanii, dar cu toate astea poartă alte roluri în sânul familiei. ‘Acasă nu se strigă nimenea’ pe lume’, după cum spune o vorbă populară, pentru că fiecare este fiul, soțul, soția sau fratele cuiva. Iată că în această situație se află până și una din cele mai cunoscute familii din lume!
Ducesa de Cambridge a folosit apelativul „tataie” pentru socrul său în timpul summit-ului G7, arată Daily Mail. Alintul a fost privit cu ochi răi de către unii britanici care nu s-au văzut fericiți de modul de adresare viitorului rege, în timp ce alții nu au părut deloc deranjați de acesta pentru că astfel membrii roiali par naturali și aproape de realitatea din fiecare casă.
La eveniment, Kate și Charles au însoțit-o pe Regină alături de Prințul William și Camilla la Eden Project din Corwall pentru o recepție de seară cu unii din cei mai importanți lideri ai lumii.
Ducesa l-a întâmpinat pe socrul ei la sosire astfel: „Hello Grandpa, how are you?” (Bună, tataie, ce faci?). Prințul Charles este bunicul celor trei moștenitori ai lui William, primul său copil.
„Majestate, mami”
Amintim că un episod asemănător s-a petrecut în anul 2018, moment în care Prințul Charles i s-a adresat reginei Elisabeta a II-a cu apelativul „mami”. Acest lucru s-a întâmplat la petrecerea organizată pentru suverană cu ocazia aniversării a 92 de ani.
Regina a fost atunci luată prin surprindere și a dat ochii peste cap, dar a terminat totul cu un zâmbet imens: „Majestate, mami, am sentimentul că în 1948, când aveai 22 de ani, nu te aşteptai ca la cea de-a 92-a aniversare fiul tău să aibă 70 de ani”, a spus prinţul Charles pe scena Royal Albert Hall.
Cei care au participat la eveniment au început să râdă, alții s-au înduioșat ținând cont de vârsta înaintată a amândurora și a rigidității cu care tratează în mod normal astfel de detalii dat fiind faptul că se bucură de titluri regale care trebuie să fie susținute de strictețe. Întreaga scenă a fost deliciul oamenilor de peste tot din lume.