Cum îți prelungești viața cu 10 ani. Descoperirea fantastică a cercetătorilor norvegieni
Oamenii de știință au făcut o descoperire importantă legată de longevitate. În urma unui studiu amplu, publicat de curând, aceștia ne spun cum ne putem schimba dieta pentru a ne prelungi viața cu 10 ani. Ce anume va trebui să incluzi în alimentația ta zilnică pentru a-ți prelungi existența, afli în rândurile de mai jos ale acestui articol.
Cum îți prelungești viața cu 10 ani
O echipă de cercetători de la Universitatea Bergen din Norvegia a descoperit că oamenii își pot prelungi viața cu 10 ani, printr-o simplă schimbare de dietă. Studiul, unul destul de amplu, a fost publicat în revista PLOS Medicine, pe 8 februarie 2022.
Schimbarea despre care vorbim implică trecerea de la dieta tipic occidentală la una care include mai multe fructe și legume, leguminoase, cereale integrale, pește și nuci. Studiul a găsit că un adult tânăr poate adăuga mai mult de 10 ani la viață, în vreme ce un adult mai în vârstă își poate crește speranța de viață cu circa 8 ani de zile, cu condiția să facă această schimbare.
În general, dieta occidentală abundă în grăsimi saturate, cereale rafinate, zahăr și sodiu – deloc indicate dacă vrei să te bucuri de o viață lungă și de sănătate. În schimb, o dietă optimă, sănătoasă, după cum este și cea mediteraneană, aplicată de la vârsta de 20 de ani, poate crește viața unei persoane de sex feminin cu 8-12 ani, iar a unei persoane de sex masculin cu 9-14 ani, se arată în cercetare.
Citește și: Singurul aliment care îți garantează longevitatea. Românii îl consumă des, mai ales la sarmale
Descoperirea fantastică a cercetătorilor norvegieniâ
Dacă schimbarea unei diete precare cu una sănătoasă, bazată pe multe fructe și legume, se face în jurul vârstei de 60 de ani, speranța de viață crește cu 6-9 ani la femei și cu 6-10 ani la bărbați.
Cercetătorii de la Universitatea Bergen din Norvegia au observat că cele mai mari câștiguri ale speranței de viață au fost înregistrate în cazul consumului de leguminoase, cereale integrale și nuci, în vreme ce consumul de carne procesată și roșie este scăzut.
De precizat că experții s-au folosit de studiu pentru a crea un calculator online, care ar putea fi folosit, potrivit acestora, atât de medici, nutriționiști, factori de decizie din sănătate publică, cât și de persoane obișnuite, pentru a înțelege mai bine alegerilor dietetice asupra sănătății lor.