Cum faci cel mai bun stufat de miel. Ingredientul care nu trebuie să lipsească, e esenţial pentru un gust special
Sărbătorile pascale bat la ușă. Gospodinele roiesc în bucătării. Playtech Știri vine în ajutorul tău și îți explică cum faci cel mai bun stufat de miel pentru masa de Paște. Află mai jos care este ingredientul pe care să-l introduci neapărat în mâncare.
Ingredientul pe care să-l adaugi în stufatul de miel
Joia Mare este ziua în care româncele gătesc majoritatea felurilor de mâncare pentru masa de Paște. Nelipsit de pe lista preparatelor este stufatul de miel, consistent și aromat, făcut cu bucăți fragede de carne și legume. Deseori, acesta este servit la masă cu sosuri, mămăligă sau cartofi.
Carnea de miel se rumenește într-un vas de bucătărie pentru a dezvolta o aromă bogată, caramelizată, după care se fierbe în cu legume precum morcovi, ceapă și altele, până în momentul în care devine fragedă. Există un ingredient pe care trebuie să-l adaugi neapărat în compoziție – țelina.
Savoarea ușor dulce a țelinei merge foarte bine cu gustul bogat și savuros al cărnii de miel. În plus, conține zaharuri și acizi care pot ajuta la frăgezirea cărnii, făcând-o mai suculentă. Fibra din țelină ajută și la îngroșarea preparatului, oferindu-i o textură mai consistentă.
Bineînțeles, nu lipsesc din mâncare nici ierburile și condimentele, care sporesc aroma. Playtech Știri îți explică în rândurile de mai jos cum să gătești stufat de miel gustos pentru masa de Paște. Dacă vei respecta pașii indicați mai jos, nu vei da greș.
Cum faci cel mai bun stufat de miel pentru Paște
Ingrediente:
- 1,5 kg de carne de miel (pulpă sau șorici);
- 3-4 cepe mari;
- 3-4 morcovi;
- 1 rădăcină de pătrunjel;
- 1 rădăcină de țelină;
- 1 ardei gras;
- 3-4 roșii;
- 2-3 fire de usturoi verde;
- 5-6 fire de ceapă verde;
- 1 legătură de mărar;
- 1 legătură de pătrunjel;
- 3 foi de dafin;
- 1 linguriță de sare;
- 1/2 linguriță de piper negru;
- 3 linguri de untură sau ulei;
- 1 litru de apă.
Mod de preparare:
- Se curăță carnea de miel de bucăți de grăsime sau tendoane.
- Se taie carnea de miel în bucăți de mărime potrivită.
- Se presară carnea de miel cu sare și piper și se lasă la stat câteva minute.
- Se spală, se curăță și se taie legumele în cuburi mici sau rondele.
- Se spală și se toacă mărunt mărarul și pătrunjelul.
- Se pune untura sau uleiul la încins într-un vas de bucătărie încăpător.
- Se adaugă în oală bucățile de carne de miel și se lasă la prăjit până se rumenesc.
- Se adaugă ceapa uscată și ceapa verde și se lasă la călit pânăn devin translucide.
- Se adaugă morcovii și țelina și se amestecă foarte bine toate ingredientele.
- Se adaugă apă cât să acopere bucățile de carne și legumele.
- Se lasă mâncarea să fiarbă pe aragaz, la flacără mică, timp de aproximativ 1 oră.
- Se adaugă roșiile și ardeiul tăiate, cu 20 de minute înainte ca bucățile de carne să se desprindă ușor de pe os.
- Se adaugă usturoi verde, foi de dafin și verdeață în mâncare.
- Se mai lasă mâncarea pe foc încă 10 minute.
Te-ar putea interesa și: De ce nu trebuie să speli ciupercile înainte de a le găti. Greșeala făcută de multe gospodine
Stufatul de miel este gata. Îl poți servi la masă imediat după ce ajunge la temperatura camerei. Poți să-l mănânci alături de cartofi fierți sau preparați la cuptor și/sau mămăligă. Toată lumea va fi mulțumită de rezultat. Sărbători fericite!