Cum faci cel mai bun spanac de post. Ingredientul secret care îi dă un gust divin

de: Andreea Vînătoru
20 03. 2024

Pe toată perioada postului, gospodinele iscusite evită să gătească mâncăruri de dulce. În această perioadă, cel mai căutat este spanacul, pentru că se gătește ușor și simplu și se regăsește printre preferințele tuturor românilor. În continuare vă arătăm, pas cu pas, cum faceți cel mai bun spanac de post. Oricine îl poate prepara acasă!

Spanacul – unul dintre cele mai consumate legume

Suntem în postul Paștelui, iar mâncărurile de dulce au fost înlocuite cu mâncăruri de post. Atunci când vine vorba despre rețetele de post, multe gospodine aleg să folosească spanacul. Este absolut delicios, dar se gătește și rapid. Cu spanac proaspăt sau congelat se pot prepara multe rețete gustoase și sănătoase.

O rețetă simplă de post o constituie spanacul cu usturoi. Acest preparat se face rapid, dar are și un gust extraordinar de bun. Nu aveți nevoie de multe ingrediente și nu trebuie să stați o veșnicie în bucătărie.

Vezi și: Ce să pui în mâncarea de urzici pentru a ieşi cremoase. Aşa procedează moldovencele de sute de ani

Rețetă spanac cu usturoi de post

Așadar, dacă vreți să preparați spanac cu usturoi, varianta de post, atunci sunteți la locul potrivit. Mai jos vă detaliem de ce ingrediente aveți nevoie pentru a o prepara. Deși este o mâncare de post, această rețetă este delicioasă și savuroasă!

Ingrediente:

  • spanac proaspăt sau congelat
  • ulei
  • făină
  • usturoi
  • sare
  • piper
  • nucșoară rasă
  • suc de lămâie.

Cum se pregătește spanacul cu usturoi

Prima dată se pregătește spanacul. Dacă aveți spanac proaspăt, acesta trebuie curățat și spălat frunză cu frunză în multe ape. Dacă veți folosi spanac congelat, nu este nevoie să-l dezghețați înainte. Puneți la fiert într-o oală 4-5 litri de apă cu sare. Când apa începe să clocotească, puneți spanacul și lăsați-l în apa fierbinte până când se înmoaie. Va dura maxim 3 minute.

Separat, într-o altă oală, pregătiți apă rece cu câteva cuburi de gheață. Scurgeți spanacul și mutați-l în oala cu apă rece. Ulterior, se scoate și se toacă mărunt. Îl puteți pasa și la blender.

Pentru prepararea sosului, puneți o tigaie la încins cu puțin ulei și adăugați făina amestecând continuu până când aceasta se amestecă complet cu uleiul. Apoi turnați din prima apă în care a fiert spanacul amestecând pentru a nu se forma cocoloașe. Lăsați să fiarbă 10 minute, la foc mic. Sosul se condimentează cu sare, piper și nucșoară.

La final, puneți spanacul tocat în tigaie, peste sosul alb și amestecați foarte bine. Se adaugă usturoiul tocat mărunt și puțin suc de lămâie. Se servește cald! Poftă bună.

Vezi și: Cum se pun spanacul, leurda sau loboda pentru iarnă. Aşa rezistă luni întregi, sunt ca proaspete tot anul