Cum faci acasă cea mai delicioasă ciorbă de urzici. Secretul rețetei de primăvară
Ciorba de urzici este extrem de hrănitoare și benefică pentru organism. Poate fi consumată, cu succces, în orice anotimp, indiferent de temperaturile mai ridicate sau mai scăzute din atmosferă. Se prepară imediat și este delicioasă. Ingredientul secret care îi dă savoare.
Secretul pentru cea mai bună ciorbă de urzici
Ai poftă de ceva bun și nu mai ai nicio idee ce să gătești? Ei bine, gospodinele îți recomandă o ciorbă de urzici, ideală pentru un prânz alături de familie, copii și prietenii cei mai buni. Ai nevoie doar de câteva ingredientele pe care le găsești, cu siguranță, la tine în cămară.
Ingrediente:
- 500 gr urzici
- 2 bucăți de ceapă albă
- 1 morcov mare
- puțin hrean proaspăt sau 1 linguriță cu pastă de hrean
- 250 ml suc de roșii
- 2,5 litri de apă
- 2-3 linguri de ulei
- 1 linguriță de sare
- 1 legătură de leuștean
- suc de lămâie, după gust
Mod de preparare:
Acum că ai pregătit toate ingredientele, este cazul să ne apucăm de rețeta propriu-zisă. Pentru început, trebuie să pornești aragazul pentru a prepara ciorba. Ingredientele trebuie aranajte pentru a fi la îndemână.
În continuare, speli urzicile în 4-5 ape, ca să te asiguri că ai eliminat orice fel de impurități de pe frunzele lor. Nu uita că urzicile te pot înțepa, așa că e indicat să folosești mănuși chirurgicale atunci trebuie să le lași la scurs.
Ceapa se curăță și se toacă mărunt. Apoi, cureți morcovii și hreanul, pe care le vei toca la fel de mărunt. În continuare, vei pune o oală cu 1,5 litri de apă la fiert pe flacăra aragazului. Când apa atinge punctul de fierbere, vei pune urzicile scurse.
Citește și Cât timp ai voie să păstrezi ciorba în frigider, în funcție de tipul ei. Acum nu o mai greșești
Ca să se opărească bine de tot, le poți apăsa cu o spatulă în interiorul apei. Nu uita să le lași un minut în apa clocotită, apoi să le transferi într-o sită la scurs.
E important să ții cont de faptul că apa în care ai opărit urzicile nu se folosește la ciorba de urzici, dar este ideală pentru a stropi cu ea plantele, împotriva dăunătorilor. Urzicile se lasă, din nou, la scurs, apoi se toacă mărunt.
În continuare, se pune o oală cu 2,5 litri de apă la fiert. Încinge ulei într-o tigaie, pe flacăra aragazului și lasă-l să se înfierbânte. Pune ceapa, morcovul și hreanul și amestecă-le pentru câteva minute în uleiul încins.
Mai departe, adaugă urzicile tocate și sucul de roșii. Mai amestecă puțin ingredientele în uleiul înfierbântat și pune totul în oala cu apă de pe foc.
Ciorba de urzici se lasă la fiert pentru aproximativ 15 minute. Nu uita să adaugi și leușteanul verde tocat mărunt. Pune sare, piper și zeamă de lămâie, după gust. Poți pune și hrean, dacă vrei. La final, ciorba se servește fierbinte, cu puțină pâine, brânză sau ardei iute.