Cum face bani Gigi Becali, în plină pandemie. A găsit rețeta succesului
Într-o perioadă în care fotbalul este afectat de criza sanitară, se pare că Gigi Becali a găsit rețeta succesului. Finanțatorul FCSB are metoda de a face bani în plină pandemie.
Cum face bani Gigi Becali, în plină pandemie. A găsit rețeta succesului
Cotele jucătorilor au scăzut dramatic în această perioadă, iar Gigi Becali încearcă să speculeze situația. Strategia sa este de a cumpăra jucători de pe urma cărora să scoată profit. Cum și-l dorea cu ardoare pe Andrei Chindriș, de la FC Botoșani, finanțatorul FCSB a ieșit din nou la atac pentru achiziționarea fundașului central de 21 de ani. Deși era dispus la un moment dat să ofere chiar și un milion de euro pentru jucătorul formației moldave, negocierile au picat în momentul în care Cristi Iftime, finanțatorul FC Botoșani, a cerut cu jumătate de milion mai mult. Acum, odată cu scăderea cotei de transfer, Becali îl poate cumpăra pe Chindriș, cu mai puțin de 600.000 de euro. Cu aproape de trei ori mai puțin decât i se ceruse inițial.
„Eu am zis că dacă vrei să câștigi bani, trebuie să riști. Și atunci, eu am zis să risc acum, să dau niște bani pe Chindriș. Sunt două variante. Varianta unu, în care e posibil ca noi ăștia mici să intrăm în faliment. Varianta doi, în care eu cred, este că va începe întrecerea și să sară în aer prețurile. Eu cred că va fi o întrecere, dacă nu bagi bani, nu ai cum.
Așa cred eu. Și atunci, zic eu, că va fi o inflație de bani. În Europa sunt bani, voiau să bage, da nu-i lăsa UEFA, iar peste 4-5 luni vor începe și vor cumpăra pe bani foarte mulți. Eu înclin spre varianta asta, doi, dar dacă iese varianta unu, eu pierd banii pe Chindriș”, a anunțat Becali la Pro X.
Încă o dată, Iftime îi pune piedică lui Becali
După ce a cerut la un moment dat 1.500.000 de euro pentru jucătorul său, decizia lui Cristi Iftime a blocat din nou negocierile. Finanțatorul de la FC Botoșani nu vrea să facă afaceri în săptămâna mare.
În schimb, Gigi Becali susține că în urmă cu două zile (luni, 13 aprilie) bătuse palma cu impresarul jucătorului.
„El a zis că are OK-ul dumneavoastră și i-am zis să facem actele. Mi-a zis că să le facem dimineață. (n.r. – pe 14 aprilie). Ultima negociere a fost să mai dau 30.000 de euro, pe lângă cei 550.000 pe care i-am oferit, și să facem actele. Am bătut palma. Acum vine că nu știu ce, că nu știu cum”, i-a spus Becali lui Iftime.
„Eu zic că nu e un capitol încheiat. Eu nu fac afaceri în săptămâna asta, dar transferul la FCSB nu este un capitol încheiat”, susține Iftime.
Andrei Chindri, 21 de ani, este cotat de transfermarkt.com la 800.000 de euro.