Cum explică Adrian Sînă absențele lungi de acasă: ‘Nu mi-e rușine’. În ce țară este invitat, de Revelion EXCLUSIV VIDEO

de: Andreea Archip
01 12. 2022

Pe Adrian Sînă toată lumea îl știe ca fost solist al trupei Akcent. Artistul se numără printre artiștii de top cu angajamente, atât în țară, cât și în străinătate. Muzica îi aduce satisfacții financiare, tot ea îl ține departe de familie. Anca Serea, partenera lui de viață, și-a asumat acest lucru din momentul în care au devenit un cuplu. Prin urmare, atunci când el este plecat la concerte, vedeta reușește cu brio să aibă grijă de numeroasa familie. În exclusivitate pentru Playtech Știri, cântărețul ne-a povestit că trebuie să muncească mult, fiind tată pentru șase copii. Ne-a dezvăluit și când se vor încheia lucrările de renovare a vilei.

Adrian Sînă și Anca Serea, o familie numeroasă

Anca Serea are doi copii, pe Sarah și David, din relația cu regretatul afacerist Filip Poplingher. Cu solistul Adrian Sînă are alți patru, pe Ava, Noah, Moise și Leah. Artistul îi iubește însă în egală măsură pe toți cei șase moștenitori. Vedea spune că-i consideră copiii lui.

Ce îi cer Moșului copiii lui Adrian Sînă

Luna decembrie este una aglomerată pentru artiști, după cum se știe. Dar, Adrian Sînă și-a lăsat timp suficient pentru a petrece în familie Sărbătorile de iarnă. Mai puțin Revelionul, când va fi pe scenă:

„Luna este destul de încărcată, dar e bine venită, ca să zic așa. Avem timp să le facem pe toate, și Sărbătorile și Moș Nicolae!”, ne-a declarat el.

Ca în fiecare an, Moșul vine cu sacul, având în vedere că este așteptat de toți cei șase copii:

„Noi nu facem nimic, vine Moș Nicolae cu cadourile, Moș Crăciun, după aceea, cu darurile. Copiii scriu scrisori, dacă au fost buni și dacă Moșul consideră le va îndeplini dorințele.

Cred că totul decurge conform planului. Vor foarte multe gadgeturi, sunt la vârsta de gadgeturi, tot felul de console, dispozitive pentru jocuri în mod special”, ne-a mai dezvăluit Adrian Sînă despre cerințele copiilor, excepția fiind David Serea, cel mai mare dintre frați, care este student.

Vezi și: Anca Serea a făcut anunțul despre al șaptelea copil. Cum și-a rezolvat soția lui Adrian Sînă problemele de sănătate: “Nu medicina clasică m-a ajutat, din păcate!” VIDEO EXCLUSIV

„Cred că pot spune că am cam tot ce îmi doresc”

Cântărețul nu își dorește ceva special de la Moș Nicolae sau de la Moș Crăciun, fiind recunoscător pentru tot ce are. Recent, el și Anca Serea au cumpărat vila în care locuiau cu chirie, așa că lucrările de renovare sunt în plină desfășurare.

„Sincer, nu am avut timp să mă gândesc la ce îmi doresc. Cred că pot spune că am cam tot ce îmi doresc. Ceva material nu îmi doresc nimic.

Faptul că pot să le ofer copiilor și să le realizez dorințele, asta mă mulțumește foarte tare”, a mai precizat, pentru Playtech Știri, soțul Ancăi Serea.

Adrian Sînă: “Încă suntem în renovări, ne îmbrăcăm din cutii”

Artistul recunoaște că nu e deloc simplă organizarea, în această perioadă, dar ne asigură că lucrările sunt în grafic:

„Până de Sărbători, da, în proporție de 80 la sută. Încă suntem în renovări, e o perioadă destul de complicată pentru noi, pentru că ne îmbrăcăm din cutii.

Dar până de Crăciun va fi gata în proporție de 80 la sută, iar restul o să facem la anul. De Crăciun o să fiu acasă. De Revelion o să cânt, am discuții avansate în Sharm El Sheikh (n.r.-în Egipt).

Nu plecăm cu toții, din păcate, mi-aș dori, dar nu. O să mă întorc și după aceea mergem la schi cu copiii”.

„Sunt tată de 6 copii, trebuie să muncesc”

Viața alături de un artist nu e ușoară, dar Anca Serea îi înțelege meseria și, implicit, absențele de acasă. În plus, este organizată și reușește să facă față acasă cu copiii, ea având și o bonă filipineză.

„Deși pare că sunt foarte mult timp plecat, în realitate nu e chiar așa. Plecările mele nu sunt atât de multe și nici atât de dese, ele există, e vorba de un weekend sau de două zile.

Cred că e cumva balansată situația și apoi sunt tată de șase copii, trebuie să muncesc și nu mi-e rușine de treaba asta!”, a mai precizat, pentru Playtech Știri, artistul.

Ce afacere de familie au demarat acum trei ani Adrian Sînă și Anca Serea

Adrian Sînă și Anca Serea au intrat pe piața cosmeticelor în urmă cu trei ani:

„Sunt foarte mândru de treaba asta și aș vrea să îi mulțumesc pe această cale soției mele. A fost ideea ei, mi s-a părut genială și atunci am început să facem research, să dezvoltăm ideea asta. Afacerea noastră a plecat de la o vopsea organică de păr, pe care Anca o și folosește, de altfel.

Acum am ajuns să avem un catalog de 90 și ceva de produse. Suntem foarte focusați pe tot ce ține de păr, îngrijirea părului, o gamă largă de produse de vopsit părul, șampoane, măști de păr și până la produse de skincare, anti-aging, serumuri hidratante, chiar produse pentru problemele cu acneea”, ne-a povestit Adrian Sînă.

Cei doi fac echipă și în afaceri, fiind atenți până la cele mai mici detalii în ceea ce privește îmbogățirea portofoliului de produse, dar și doleanțele consumatorilor. „Produsele noastre organice de care suntem foarte mândri reprezintă afacerea noastră de familie, ne ocupăm împreună, avem grijă ca toate lucrurile să decurgă conform planului și clienții noștri să aibă o experiență minunată”, a mai adăugat artistul.