04 nov. 2020 | 12:34

Cum devii pompier în pandemie. Posturile se pot ocupa fără concurs

News
Cum devii pompier în pandemie. Posturile se pot ocupa fără concurs
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș există o lipsă de personal.

Ca în mai toate sectoarele vitale, mai ales acum în pandemie, există un deficit de personal. O astfel de situație se regăsește în Mureș, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, unde există o lipsă de oameni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș angajează pompieri

În plină criză epidemilogică, din ce în ce mai multe instituții vitale pentru intervenții au o lipsă acută de personal.

Într-o astfel de situație se află și Inpectoratul pentru Situații de Urgență din Mureș. În acest moment aici sunt 300 de dosare depuse, din care au fost selectați numai 22 de persoane eligibile pentru un post de pompieri în cadrul structurii.

”În 2018, am fost încadrat ca și voluntar. După doi ani de zile s-a ivit această ocazie în perioada de risc epidemiologic și după o selecție amplă mi-am îndeplinit visul pe care mi l-am dorit de când eram copil. Am ajuns aici și pot să spun că nu știam toate atribuțiile, dar colegii m-au ajutat. Au fost sute de candidați pe un număr relativ mic de posturi.”, spune celor de la PRO TV, sergentul-major Vlad Florea.

Sergentul-major Vlad Florea este unul din cei 300 de candidați aleși pentru a intra în cadrul structurii din Mureș.

Ca în cadrul multor instituții de acest gen, și aici există un deficit de personal.

Oficialii din Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș spun că sut mulți care doresc să se angajeze în inspectorat, crezând că vor avea un avantaj.

Angajările la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, spune Colonelul Călin Handrea, inspector sef ISU Mureș, sunt pe perioada determinată. ”Nu știm cât va dura acest risc poate să fie o lună, un an sau poate mai mult.”

Condțiile pentru a deveni pompier la ISU

În cadrul structurilor pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență un viitor angajat, în funcția de pompier are nevoie de brevetul de pompier specialist personalului serviciilor de urgenţă profesioniste. Conform procedurilor, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Inspectoratul pentru Situații de URgență din Mureș face angajări

Ca să devii pompier Inspectoratul pentru Situații de Urgență cere anumite compatibilități

    • ofiţerii care au ocupat posturi de conducere în comenzile de unităţi şi de conducere şi execuţie în inspecţiile de prevenire;
    • ofiţerii care au ocupat posturi de execuţie în centrele operaţionale şi în subunităţile de intervenţie;
    • ofiţerii care au ocupat posturi de execuţie în compartimentele de logistică;
    • subofiţerii care au ocupat posturi în inspecţiile de prevenire;
    • subofiţerii care au ocupat posturi în centrele operaţionale şi subunităţile de intervenţie;
    • subofiţerii care au ocupat posturi în centrele operaţionale şi subunităţile de intervenţie.
    • a îndeplinit o perioadă de minimum 10 ani atribuţii privind apărarea împotriva incendiilor şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu, la cerere sau din motive care nu îi sunt imputabile acestuia;
    • brevetul de pompier specialist se eliberează, la cererea solicitanţilor, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi a interviului susţinut în faţa comisiei de evaluare constituite în acest sens;
    • solicitantul depune la Direcţia Resurse Umane a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă un dosar cuprinzând următoarele documente:
    • cerere scrisă adresată inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, conform modelului prevăzut în anexa nr.1 la OMAI nr. 164/2007, publicat în M.Of. nr. 167/2007;
    • memoriu de activitate, avizat de comandantul unităţii unde şi-a desfăşurat activitatea;
    • susţinerea unui interviu, pe baza unei tematici şi bibliografii, pe categorii de personal şi drepturi conferite.
Parteneri
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Redactia.ro
Fructul care e o adevărată bombă calorică. Ne îngrașă și e echivalentul a 600 grame de carne de vită
Click.ro
Echipa lui Trump vrea să amâne aderarea Ucrainei la NATO pentru cel puțin 20 de ani. Ce primește Kievul în schimb
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
Meghan și Harry, dispută cu privire la Crăciun. Se despart?
EVZ.ro
Destinația care atrage milioane de vizitatori anual a impus o taxă pentru drumeții. Cât vor trebui să scoată turiștii din buzunar pentru un traseele superbe
Spynews
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost una dintre cele mai remarcabile doamne ale teatrului
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Mediaflux
De ce este interzis să lucrezi de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil. Ce li se întâmplă celor care nu respectă această regulă, conform superstiției
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro