Cum au reacționat fiicele lui Pepe când au aflat că vor avea un frățior vitreg. Ce frumos! EXCLUSIV
Pepe are o relație specială cu cele două fiice ale sale, față de care nu are absolut niciun secret. El a fost cel care le-a anunțat de divorțul de mama lor, Raluca Pastramă, dar și de faptul că, în curând, vor avea un frățior, actuala sa iubită, Yasmine Ody fiind însărcinată în șapte luni.
Pepe va avea un băiețel: cum au reacționat fiicele lui la noua veste?
Într-un singur an, viața lu Pepe s-a schimbat radical. A divorțat de Raluca, mama copiilor săi, și-a refăcut viața, și a primit și vestea cea mare – va fi tată de băiat. În tot acest timp, nu și-a neglijat deloc fetele.
Din contră, le-a acordat cea mai mare atenție și a avut grijă ca Maria (9) ani și Rosa (6 ani) să nu simtă faptul că părinții lor s-au despărțit. În prezent, fetele sale sunt foarte atașate de Yasmine, actuala sa iubită.
Au fost împreună în vacanțe, iar aceasta se poartă cu ele ca o mamă, atunci când sunt împreună. Iar vestea că vor avea un frățior le-a adus o mare bucurie celor două fiice ale artistului. Acesta le-a chemat și le-a spus să-i mângâie burtica iubitei sale, pentru că acolo se află frățiorul pe care-l vor avea.
Vor sărbători un an de relație
Pepe și Yasmine, cu 13 ani mai tânără, au o relație de aproximativ un an de zile, relație pe care artistul a recunoscut-o abia la câteva luni de la debut, fără a da însă prea multe amănunte despre viața sa personală. El a preferat ca idila lor să se desfășoare în liniște, și a făcut anunțul că iubita sa îi va dărui un copil abia în cea de-a șaptea lună de sarcină a acesteia.
„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare… Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a mărturisit acesta cu ocazia unui concert, în timp ce se afla pe scenă.
Singurii care știau că Pepe va deveni și tată de băiat au fost membrii familiei sale, precum și rudele actualei partenere cu care intenționează să facă mai întâi cununia civilă, iar apoi o nuntă mare, ca-n povești.
S-au mutat împreună, în vila artistului din Pipera
Pepe s-a mutat în urmă cu câteva luni cu iubita sa în vila din Pipera, acolo unde s-a consumat mariajul său cu Raluca. Cei doi se cunoșteau de mai bine de cinci ani, când au colaborat la un videoclip al artistului, Yasmine fiind cea care i-a realizat machiajul. Relația lor a început însă abia în anul 2021, după ce Pepe a divorțat de Raluca, la notar.
„Nu am ce să povestesc mai mult despre relația pe care o am, mai ales că suntem la început. Nu vreau să regret peste șase luni ceva spus acum, așa că tot ceea ce zic este că da, suntem împreună, ne-am asumat.
Am recunoscut că suntem împreună și am postat pe Instastory. Noi ne întâlnim, discret, de ceva vreme, dar acum am fost văzuți public împreună pentru că am decis să ne afișăm și public”, spunea acesta la începutul relației.