Cum au apărut numele de familie în România. De ce majoritatea se termină în escu sau eanu

O problemă pe care puțini oameni și-o pun este: cum au apărut numele de familie? Evoluția lor în lume este o temă destul de complexă, însă în materialul de astăzi vom aborda felul în care au apărut în România. De la ce vin terminațiile „escu” sau „eanu”.

Cum a apărut obiceiul de a pune nume

Nu există probabil nimic care să distingă oamenii de restul regnului animal mai bine decât ideea de identitate individuală, exemplificată prin acordarea unui nume. Unii spun că limbajul uman este o condiție prealabilă fundamentală pentru obiceiul de a oferi unei persoane un nume.

Asta nu înseamnă că alte specii nu sunt conștiente de identitatea lor, fie ea una sensibilă, cum ar fi cazul unui câine sau a unei pisici. În ceeea ce privește cetaceele, adică balenele și delfinii, specialiștii susțin că au limbaj și chiar nume după care se recunosc, însă teoria rămâne discutabilă.

Scandal uriaș în Parlament. Șefa POT a lovit microfoanele presei, iar Becali a confiscat unul

Orașul din România unde ninsorile vor ține aproape toată luna ianuarie. Noua prognoză EaseWeather

EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Informații tehnice despre numele oamenilor

Obiceiul de a oferi nume unei persoane este unic pentru umanitate și a apărut, probabil, în antichitatea preistorică îndepărtată, odată cu capacitatea de a folosi un limbaj complex. Studiul formal al numelor și al practicilor de numire se numește onomastică (sau onomatologie).

Onomastica sau onomatologa este o ramură specializată a antropologiei și lingvisticii. Antroponomastica se referă la numele personale, iar toponomastica se referă la denumirile acordate anumitor locuri.

Citește și: Cele mai caraghioase nume din buletinele românilor. Ce le-a putut trece prin cap unor părinți e hilar

Primele propuneri de a oferi nume în România

Istoria obiceiului de a pune nume unei persoane este foarte complexă. Nu o vom discuta în materialul de astăzi, ci ne vom opri în dreptul evoluției numelor de familie în România. Primele propuneri de utilizare a lor au apărut în secolul al XVIII-lea, spun unele voci.

Până la lansarea propunerilor de acordare a unui nume de familie oamenilor, aceștia erau cunoscuți după pronume, ocupație, poreclă sau apelativul „a lui”/ „al lui” (exemplu: Vasile al lui Gheorghe).

Ce rădăcini au numele cu terminația „escu” 

Aceste apelative și-au schimbat forma odată cu introducerea prevederilor legislative prin care cetățenii erau obligați să dea nume de familie copiilor lor. Prima lege în acest sens a fost dată în România în anul 1895, însă nu a fost pusă în aplicare în toate teritoriile decât după anul 1918.

Așa se face că apelativul „a lui”/ „al lui” s-a transformat în nume cu „escu” în coadă, care înseamnă „fiul lui”. Când se năștea un copil cu tată care nu îl recunoștea, acesta prelua numele mamei. Astfel, au apărut numele „Aioanei”, adică fiul Ioanei, sau „Amariei”, fiul Mariei.

Citește și: Nume interzise în România. Nu ai voie să îţi numeşti aşa copiii, avertisment pentru români

Ce rădăcini au numele cu terminația „eanu” 

Trebuie precizat că există și voci care susțin că persoanele cu nume cu „escu” în coadă sunt, în marea lor majoritate, imigranți dinspre sud, care și-au romanizat numele.

În ceea ce privește terminația „eanu”, aceasta s-a acordat multor persoane în funcție de zona geografică din care au provenit strămoșii lor (Munteanu, Olteanu, Vrânceanu, Moldoveanu etc.).