După mai bine de jumătate de an de închisoare, șoferul care a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri este de nerecunoscut. În spațiul public au apărut noi imagini cu Vlad Pascu. Autorul accidentului din stațiunea 2 Mai are un look nou, pare o altă persoană.
A trecut mai bine de jumătate de an de la momentul în care Vlad Pascu, sub influența unui cocktail de substanțe interzise, provoca un accident devastator, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața, spulberați de mașina pe care o conducea tânrul în vârstă de 19 ani.
Cu toate că a fugit de la locul faptei, a fost prins de polițiști și reținut. Și-a petrecut ultimele șapte luni în arest. Nu s-a prezentat fizic nici în sala de judecată, intervențiile sale în proces făcându-se doar prin videoconferință.
La scurt timp după producerea accidentului din 2 Mai, detalii scandaloase au ieșit în spațiul public nu doar despre el, dar și despre familia sa. Ambii săi părinți au avut probleme cu legea – mama lui a încercat să șantajeze martorii din dosar, iar în casa tatălui său au fost găsite mai multe arme.
Vlad Pascu ducea o viață lipsită de griji, marcată de excese și consumul de substanțe interzise și periculoase. Pe platformele de social media se mândrea cu averea părinților săi.
Recent, în spațiul public au apărut noi imagini cu el. Nu la volanul vreunei mașini scumpe, nu din cluburi sau vacanțe. După mai bine de jumătate de an de închisoare, Vlad Pascu este complet schimbat.
Așa cum se poate vedea din imaginile din galeria foto de mai sus, tânărul are un look complet diferit – este tuns scurt și poartă o cămașă simplă, cravată și un sacou.
Te-ar putea interesa și: Avocatul lui Vlad Pascu, declaraţie revoltătoare despre tinerii ucişi de şoferul drogat. De ce au fost găsiţi vinovaţi
În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. La termenul din data de 14 martie 2024, solicitarea lui de procedură simplificată a fost admisă, ceea ce înseamnă că pedeapsa va fi redusî cu o treime.
“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis, la ieşirea din Judecătoria Mangalia, după termenul din 4 aprilie.
Te-ar putea interesa și: Momente dramatice la procesul lui Vlad Pascu. Mamei lui Sebastian i s-a făcut rău în sala de judecată. Şoferul drogat nu va fi judecat pentru omor calificat