Cum arată vila din Pipera a Andreei Marin. E desprinsă din basme, nu alta!

de: Iulia Statie
15 06. 2021

Andreea Marin este cunoscută pentru ținutele ei elegante, dar se pare că rafinamentul este dus la un alt nivel atunci când vine vorba de orice atinge vedeta! Aceasta deține o vilă în Pipera pe care a decorat-o cu mult bun gust, transformând locul într-un adevărat paradis.

Cum și-a decorat Andreea Marin vila. Totul este desprins din povești

Zâna se bucură de o frumoasă vilă în Pipera pe care a amenajat-o încât să pară ruptă din basme. Andreea Marin a decis să le povestească tuturor că a simțit nevoia de unele schimbări pentru a reveni de fiecare dată cu drag acasă, așa că a schimbat tot mobilierul pentru a se potrivi cu stilul ei. Cu siguranță, locul este unul extrem de rafinat și bine pus la punct, așa cum i-a obișnuit pe toți vedeta de-a lungul timpului.

„A fost o zi pur și simplu pe sufletul meu. După primul prânz în noua grădină, redecorată, schimbată, plină de miresme, culori, ciripit de păsări vesele și zumzete, am privit ploaia de pe terasă cu o plăcere pe care nu am mai simțit-o vreodată (imagini în story), pentru că sunt o fată a soarelui, nu credeam până azi că poate să-mi placă și ploaia. Dar când te simți bine alături de cel drag, când e atâta verde în jur și e pace în tine, vezi parcă altfel totul.”, a scris Andreea Marin pe Instagram.

Andreea Marin: ‘Am ajuns la partea finală unde punem tablouri’

De asemenea, Andreea Marin a dezvăluit că totul merge mai bine dacă este alături de partenerul său, Adrian Brâncoveanu. Zâna este ajutată mereu de acesta atunci când vine vorba de amenajatul casei. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire și acest lucru se oglindește și în vila din Pipera ce are un decor desprins din povești.

„În doi, tot ce ne-am propus a mers mult mai bine și mai plăcut: am ajuns la partea finală unde punem tablouri, oglinzi, decorațiuni, uneori le facem împreună cu mâinile noastre, e mai plăcut și mai eficient decât să cumperi de-a gata. De pildă, decorațiunea cu flori de deasupra bucătăriei, am făcut-o după modelul celei din spațiul de gătit de acasă, dar iată că a doua oară a ieșit mai frumoasă. Avem experiență deja.

Tușa personală și amintirile ce rămân după ce ai făcut cu mâinile tale un lucru pe care-l privești apoi zilnic și te bucuri că e unic, al tău, nu-l găsești replicat întocmai nicăieri. Bucuria de a clădi ceva împreună, chiar și când batem cuie, măsurăm, imaginăm, potrivim, aranjăm. Simplitatea unei zile cu soare și cu ploaie. Viața e frumoasă, atunci când e pace în noi.”, a mai spus Andreea Marin.