E imposibil să nu fi auzit cel puțin o dată în viață numele „Reginei muzicii bănățene”. Cum arată Stana Izbașa la 53 de ani este pur și simplu senzațional. Nimeni nu știe dacă celebra artistă a trecut pragul medicilor esteticieni pentru a sfida timpul, deși internauții au făcut tot felul de speculații în acest sens. Cert este că ceasul pare să fi stat în loc pentru ea.
Stana Izbașa, în vârstă de 53 de ani, este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere din România. În spațiul public mai este recunoscută și după porecla „Regina muzicii bănățene”, pe care fanii săi i-au acordat-o ca urmare a momentelor de senzație pe care reușea să le creeze pe scenă.
De-a lungul timpului, cântăreața a colaborat cu artiști apreciați din țara noastră. A interpretat și alături de maneliști cunoscuți. Printre soliștii alături de care Stana Izbașa a interpretat la diverse evenimente se numără și: Adrian Copilul Minune, Nicu Paleru, Puiu Codreanu, Petrică Nicoară Sârbu, Alin Olaru.
Regina muzicii bănățene, așa cum mai este cunoscută de publicul larg, are o carieră în industria muzicală de peste două decenii jumătate. Cu toate acestea, în ultima perioadă de timp, nu a mai apărut pe micile ecrane la fel de des precum în trecut. Totuși, nu este inactivă din punct de vedere profesional, așa cum se poate remarca cu ușurință și pe conturile sale sociale, unde publică fotografii de la evenimente private și nu numai.
În urmă cu puțin timp, Stana Izbașa a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram o imagine care i-a lăsat pe toți uimiți. Celebra cântăreaţă de muzică de petrecere din Banat, în vârstă de 53 de ani, pare că a sfidat timpul. Și-a pus în părul blond un accesoriu cu perle, s-a machiat strident și a apărut astfel în fața utilizatorilor online. Complimentele nu s-au lăsat așteptate!
La cei 53 de ani pe care îi are, Stana Izbașa arată senzațional! Nimeni nu știe dacă vedeta a apelat la ajutorul medicilor esteticieni pentru a-și îmbunătăți imaginea. De-a lungul timpului, internauții și-au dat cu părerea despre aparițiile cântăreței, susținând că nu arată în realitate la fel ca pe internet.
Stana Izbașa pare o puștoaică în cea mai recentă fotografie publicată pe Instagram. Materialul poate fi vizualizat și în galeria FOTO a acestui articol. Artista are, totuși, tenul puțin matifiat, ceea ce înseamnă că, cel mai sigur, a folosit cel puțin un filtru pentru a-și estompa imperfecțiunile.
Una peste alta, complimentele la adresa cântăreței din Banat nu s-au lăsat deloc așteptate. Fanii artistei i-au transmis acesteia o mulțime de mesaje dulci.
„Stimată doamnă, vă respectăm și iubim!”/„Cea mai frumoasă! Salutări din Spania”/„Doamne, cât de frumoasă ești!”/„Wow, nu uita că ești frumoasă, unică și specială”/„Kisses! Love you!”/„Suflet minunat și frumos!”/„O doamnă foarte frumoasă” – sunt doar câteva dintre reacțiile utilizatorilor online la fotografia cântăreței.