Cum arată soția lui Mihai Bobonete din Las Fierbinți. Așa a cunoscut-o, de fapt
Mihai Bobonete, alias „Bobiță“ este unul dintre actorii emblematici ai serialului „Las Fierbinți“ și, totodată, prezentatorul emisiunii „Falsez pentru tine“ de la Pro TV. Acesta a pus stop activităților obișnuite și a fugit în vacanță, la mare, alături de soție și cei doi copii: Maria și Octavian.
Bobiță din Las Fierbinți, un familist convins
Mihai și Cătălina Bobonete și-au făcut bagajele și au plecat la mare împreună cu cei doi copilași ai lor, Maria (6 ani) și Octavian (10 ani). La malul mării, „Bobiță“ își încarcă bateriile pentru filmările serialului care i-a adus celebritatea, ce vor avea loc în luna august.
Actorul a postat o fotografie pe rețelele sociale (pe care o găsiți în galeria foto a acestui articol), în care apare alături de familia sa, iar în dreptul acesteia a notat următorul gând: „Am găsit o față frumoasă aici și de atunci suntem tot împreună“.
Bobonete a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție la vârsta de doar 14 ani, la o petrecere, în cantina internatului.
„La 14 ani, când a venit vremea să dau la liceu, am intrat la Slobozia, la mate-fizică, la «Mihai Viteazul». Și am stat în internat, unde existau două camere de băieți și 30 de camere de fete, de la vârsta gimnaziului până la postliceală. Acolo am cunoscut-o și pe Cătălina, la o petrecere, în cantina internatului. Am invitat-o la un dans și aia a fost. Ea avea 12 ani, eu 14, iar motivul pentru care venise acolo era că avea o soră mai mare, la liceu, și locuiau împreună“, a povestit Mihai Bobonete într-un interviu.
Mihai Bononete și-a făcut testul COVID
Actorul a mărturist recent că, de când cu pandemia de noul coronavirus, s-au schimbat multe pe platourile de filmare de la „Las Fierbinți“. Bobonete a mai spus că toată echipa a fost testată, iar atmosfera generală este una destul de tristă.
„Am început filmările, dar e foarte ciudat totul. Ne-au testat pe toți. Stau mereu cu măști. E foarte greu pentru că noi, înainte, eram că o familie acolo, mâncam împreună cu oamenii din echipa de producție, acum e o bandă trasă, mâncăm pe rând, fiecare în rulota lui. Nu ne intersectăm niciodată la masă, e o schemă foarte ciudată. Noi, filmând de atâția ani, am devenit o familie, suntem foarte apropiați și acum e destul de trist“, a declarat „Bobiță“ zilele trecute.