Cum arată sosia lui Petrică Mîțu Stoian. Cine este bărbatul care vrea să-i continue munca de o viață (exclusiv)
Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi din țară, care a îndurerat pe toată lumea atunci când a trecut în neființă. Însă puțini oameni știu că artistul are o sosie, pe Eugen Frumosu, pe care cântărețul l-a luat acum ceva vreme sub aripile sale protectoare. Eugen Frumosu seamănă extrem de mult cu Petrică Mîțu Stoian, fiind copia sa fidelă.
Așa arată sosia lui Petrică Mîțu Stoian
Eugen Frumosu nu împarte doar aspectul fizic cu regretatul artist, Petrică Mîțu Stoian, ci și pasiunea pentru muzică.
„Lucrez la fabrica de mobilă, dar sunt pasionat de muzică. Eram prieteni foarte buni, venea din Târgu Jiu în Craiova ca să se tundă, să se aranjeze, la coafor ne-am întâlnit. Când m-a văzut, m-a pus să îi cânt toate melodiile.
I-am zis că îmi plac foarte mult cântecele lui și l-am întrebat dacă mă lasă să îi cânt melodiile. Când a auzit cum cânt, a zis că nu îi vine să creadă așa ceva, așa că m-a trimis la școala populară”, a spus, pentru impact.ro, Eugen Frumosu.
Eugen Frumosu era extrem de apropiat de Petrică Mîțu Stoian, mai ales că artistul îl susținea financiar de fiecare dată când avea coazia. Nu este de mirare faptul că sosia lui a fost extrem de afectată de moartea lui Stoian, recunoscând că a încercat să îl sune până în ultima secundă.
„De fiecare dacă când ne vedeam, îmi dădea câte un milion. Ne-a dus cu mașina și pe mine, dar și pe soția mea, Carmen, până la scară. Nu am știut că o să moară, am vorbit cu două săptămâni înainte să meargă la clinică, dar nu știam că o să meargă, nu mi-a zis nimic.
Nu am fost la înmormântare, am avut prea multă treabă, nu am putut să plec. Am stat și peste program atunci. M-a afectat moartea, nu mi-a venit să cred. Am încercat să îl sun seara când am aflat că este la terapie intensivă, dar nu mi-a răspuns nimeni. Vorbeam la telefon, pe Facebook, vorbeam des”, a mai spus acesta, potrivit sursei citate.
În plus, Eugen Frumosu a ținut să mai precizeze că au fost mai multe momente în trecut în care fanii l-au confundat cu Petrică Mîțu Stoian. Acesta are speranța că îi va duce mai departe piesele regretatului artist pentru a alina dorul fanilor, deoarece crede că a fost înzestrat cu un talent special.