Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Oreste. Sabina atrage toate privirile, chiar și după ce a devenit mamă

de: Andrei Simion
01 02. 2020

Pe Oreste îl cunoaște toată lumea, cel puțin prin prisma emisiunilor ”Mircea vs Oreste Show” sau ”Codul lui Oreste”, însă puțini știu cât de frumoasă este fiica sa. Tânăra, deși în vârstă doar de 25 de ani, s-a logodit și are un copil. Cu toate acestea, tinerețea își face treaba bine, căci maternitatea sau noile sale griji nu și-au pus amprenta asupra trupul ori chipul său.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Oreste?

Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu (44 de ani) este un jurnalist român și unul dintre realizatorii TV care au stârnit sentimente de cum au intrat în încăpere. A prezentat și construit începând cu 1997 următoarele emisiuni TV: ”Parodii a la Oreste” în cadrul show-ului ”Dimineața Devreme cu Teo și Mircea” (Antena 1), ”Vremea este cu Oreste” în cadrul Observatorului de la orele 19.00 și 22.00 (Antena 1), ”Noaptea târziu”, alături de Mircea Badea, ”Dialoguri cu Oreste” (Realitatea TV), ”Monologuri cu Oreste” (Realitatea TV), „Protv Magazin” (Pro Tv); „Noaptea Devreme”, alături de Mircea Badea (Prima Tv); „Mircea vs Oreste Show” (Prima Tv).

Cât despre viața personală, jurnalistul are cu ce se mândri. Omul de televiziune are o fiică, studentă la două facultăți, care a stat departe de ochii presei, chiar dacă tatăl ei este un personaj celebru în țară. Despre relația cu tatăl ei, Sabina povestea, în anul 2015, că sunt foarte buni prieteni.

”Suntem ca niște colegi de apartament”

„Noi suntem prieteni, ca nişte colegi de apartament care se uită la filme, merg la sală, joacă table, pocher, râd şi fac o gră­madă de chestii împreună”, povestea Sabina, pentru OK Magazine.

Sabina și Oreste

Tot la acea vreme, Oreste spunea că așteaptă cu nerăbdare ziua în care va deveni bunic, dorință îndeplinită între timp. Sabina s-a măritat în 2017 cu iubitul ei, Adi, iar de atunci lucrează la o agenție imobiliară. Toamna trecută, tânăra a născut un băiețel botezat Igor, căruia proapăta mămică și tatăl i-au organizat o petrecere minunată pentru care au comandat baloane ce au format numele noului născut.

Timpul a trecut de la prima petrecere a micuțului, însă nu s-a scurs și peste trupul mămicii, care arată impecabil. Ba mai mult, își permite să se pozeze fără inhibiții pe internet, goală în lan.