Cum arăta Ramona Olaru la prima emisiune de la Antena 1. Vedeta este transformată total: ‘Ți-ai reparat dinții’
Cum arăta Ramona Olaru la prima emisiunea de la Antena 1. Astăzi, este una dintre cele mai îndrăgite vedete ale postului, însă drumul până la succesul de care se bucură acum a fost destul de lung. Superba blondă era de nerecunoscut când a dat probă întâia oară pentru a intra în echipa celebrului matinal. Imaginile de acum câțiva ani au fost redifuzate în ediția de miercuri „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Ramona Olaru, la prima apariția la Antena 1
Frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai îndrăgite vedete ale postului. În vara ce tocmai s-a încheiat, Ramona Olaru a făcut un pas important în carieră, având ocazia să prezinte singură, fără colegii de la matinal, show-ul „Splash! Vedete la apă”.
Până să ajungă să se bucure de succesul din prezent, Ramona Olaru a trebuit să treacă prin câteva teste „de foc”, unul dintre ele fiind prima sa apariție la Neatza, când a dat probă pentru postul de „Vecină”. Blonda de astăzi arăta atunci cu totul diferit. Avea părul lung, vopsit negru, purta ochelari cu rame groase și nici nu ajunsese sub bisturiul medicului plastician.
Imaginile au fost redifuzate în ediția de miercuri a matinalului de la Antena 1, apariția ei fiind analizată de unul dintre colegii săi de platou, nimeni altul decât Dani Oțil:
„Ce îmi place este că dinții tăi sunt reparați corect. (…) Erai slăbănoagă, super slăbănoagă”, a spus Dani Oțil, după ce a văzut imaginile vechi cu Ramona Olaru.
„Am luat de la cei mai buni ce e mai bun”
Răzvan Simion a dezvăluit că a primit un mesaj ce l-a impresionat de la un telespectator care nu mai văzuse emisiunea de ceva vreme, înainte ca ea să se alăture echipei:
„O să îți citesc un mesaj pe care l-am primit ieri, pe Instagram. Cineva nu ne văzuse de vreo șase sau șapte ani, deci nu te-au prins alături de noi. Mi-a scris: „Ieri am deschis televizorul și am văzut că Ramona frazează ca tine”, adică ca mine, cum ar veni.
E îmbucurător. Adică ceea ce înseamnă că pentru noi ești cea mai bună elevă”, a spus prezentatorul.
La rândul său, Ramona a precizat că a „luat de la cei mai buni ce e mai bun”.