Cum arată Kate Middleton după operație. A apărut prima imagine, alături de copii FOTO

de: Andreea Vînătoru
10 03. 2024

La începutul acestui an, Palatul Kensington anunța că Prințesa de Wales a fost supusă unei operații abdominale într-o clinică privată din Londra. Atunci se preciza că soția lui William va sta departe de îndatoririle regale, fanii fiind îngrijorați de starea ei de sănătate. În spațiul public s-au făcut numeroase speculații despre Kate Middleton, însă palatul a precizat de fiecare dată că va face publică orice veste despre Prințesa de Wales. Recent, Palatul Kensington a publicat pe internet prima imagine cu aceasta după operația din luna ianuarie.

Prima imagine cu Kate Middleton după operație

Vești bune pentru admiratorii lui Kate Middleton! Cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Femeii, Palatul Kensington a dezvăluit o imagine a Prințesei Kate Middleton, alături de cei trei copii ai săi, Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte.

Fotografia a fost realizată chiar de soțul ei, Prințul William, în grădina casei lor din Windsor. Prințesa de Wales a ținut să mulțumească tuturor celor sprijinul acordat, după intervenția abdominală complicată. Prințesa Kate, în vârstă de 42 de ani, părea destul de fericită în imaginea respectivă și într-o stare fizică bună. În plus, copiii săi erau extrem de bucuroși în preajma mamei lor.

Citește și: Meghan Markle, deranjată de faptul că britanicii nu o plac. Decizia luată de soţia Prinţului Harry, ce vrea să facă în Anglia

A transmis un mesaj admiratorilor săi

„Vă mulțumim pentru urările voastre calde și pentru sprijinul continuu din ultimele două luni. Le doresc tuturor o Zi a Mamei fericită!”, este mesajul Prințesei de Wales, pe care îl semnează cu un „C”, de la numele său Catherine.

sursa foto: instagram

Această fotografie pare să-i liniștească pe fanii Prințesei de Wales, care au lansat tot felul de speculații, printre care și faptul că ea ar suferi de cancer sau că se află în proces de divorț de William, din cauza unei aventuri a bărbatului cu vecina lor, Rose Hanbury.

Citește și: Ce se întâmplă cu Kate Middleton după operație. Informațiile ciudate care au apărut în Marea Britanie

Problemele de sănătate cu care s-ar confrunta Prințesa de Wales

Palatul Kensington nu a oferit detalii despre afecțiunea de care suferă soția lui William, însă palatul a precizat că nu există suspiciuni cu privire la un tip de cancer. Cu toate acestea, au fost și persoane care și-au dat cu părerea despre starea de sănătate a lui Kate. Mulți cred că ar fi vorba despre o histerectomie, mai precis, o operație complexă de extirpare a uterului. Conform specialiștilor, histerectomia este necesară atunci când pacientul este suspect de cancer de col uterin.

În urmă cu mai bine de 15 ani, Regina Camilla, soția Regelui Charles a fost diagnosticată cu o boală cumplită, iar vocile rele susțineau că ea a suferit o histerectomie, la un spital din Londra.

Atunci, Camilla avea doar 59 de ani și a avut nevoie de o lungă perioadă de recuperare, aproximativ 2 luni. Palatul preciza că operația ei a fost una de rutină și că nu este legată de cancer.

„Este o procedură care a fost programată la sfatul medicului, dar este ceva foarte frecvent la femeile de o anumită vârstă”, preciza un purtător de cuvânt de la Casa Regală britanică, în 2007, când a avut loc operația chirurgicală a Camillei.