În 2009, la cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, candidau Mircea Geoană și Traian Băsescu. Era umilit de Băsescu în disputa electorală ținută cu o seară înaintea alegerilor. Cu toate astea, Mircea Geoană ieșea în noaptea alegerilor, folosind sintagma „Mihaela, dragostea mea”. Era momentul lui de glorie, crezând că a câștigat alegerile. Declarația de dragoste făcută de Mircea Geoană avea să rămână memorabilă. Acela, însă, a fost ultimul moment în care Mihaela Geoană a mai fost văzută public, cel puțin până de curând.
Momentul 2009 a rămas în memoria publică prin două elemente catalizatoare. Primul este umilirea publică a candidatului Mircea Geoană, fostul ministru de externe, în dezbaterea politică premergătoare scrutinului doi al alegerilor prezidențiale.
Atunci Traian Băsescu devoala public întâlnirea secretă avută de Mircea Geoană cu Sorin Ovidiu Vântu. Geoană negase acest lucru, dar Băsescu avea să prezinte și dovezile în imagini.
Cel de-al doilea moment, la fel de catalizator, a avut loc în seara de după închiderea urnelor. Același Mircea Geoană s-a declarat învingător după ce mai multe sondaje la ieșirea de la urne, care îl arătau în frunte cu aproximativ 51% din voturi.
Însă președintele Traian Băsescu, a refuzat să recunoască victoria. În aceeași seară invoca manipularea mass-media și se declara adevăratul învingător. Acest lucru a și devenit realitate, Băsescu câștgând cel de-al doilea mandat.
În fața BEC, Mircea Geoană, convins că va deveni Președintele României, ieșea cu o declarație ce avea să devină memorabilă. Își începea cuvântarea victorioasă cu sintagma „Mihaela, dragostea mea..”.
Dar avea să resimtă gustul amar al înfrângerii a doua zi, când se anunța numărul de voturi primite. Inclusiv presa occidentală a scris amplu despre acest moment unic și, penibil, din istoria politică a României.
Seara acelor alegeri avea să fie și ultimul moment în care Mihaela Geoană a mai fost văzută în public, asta până de curând. În 2020, Mircea Geoană și soția acestuia, Mihaela, erau surprinși pe fugă. Insă, recent fotoreporterii redacției Impact au reușit să o vadă mult mai bine pe cea care avea să devină cunoscută sub numele de Mihaela „Dragostea mea”.
De curând Mihaela Geoană a putut fi văzută în incinta unui local situat pe Calea Floreasca. Fotoreporterii Impact (vezi galeria), au surprins-o pe Mihaela „Dragostea Mea” Geoană luând prânzul duminică în acest restaurant, dar nu singură.
Soția Secretarului General NATO se afla alături de tatăl ei și de câțiva prieteni la un restaurant de fițe din zona Dorobanți-Floreasca. Secretarul General al NATO, nu și-a făcut apariția la restaurant, semn că, cel care a fost președintele României pentru câteva minute, este cu treburi importante la Bruxelles.