Cum arată genunchiul lui Ianis Hagi după accidentare. Imagini cu impact emoțional FOTO

de: Gabriel Peneș
03 06. 2022

Cum arată genunchiul lui Ianis Hagi după accidentare. Internaționalul român de la Rangers muncește din greu pentru a se recupera după grava accidentare suferită în ianuarie, în Cupa Scoției. Mijlocașul de 23 de ani mai are câteva luni de tras până va putea să revină pe gazon. Ianis Hagi a postat câteva imagini de la exercițiile care le face, inclusiv cu genunchiul afectat, așa cum arată acesta după operația suferită.

Cum arată genunchiul lui Ianis Hagi după accidentare

Cum arată genunchiul lui Ianis Hagi după accidentare. În ianuarie, internaționalul român a suferit o gravă accidentare în partida din Cupa Scoției contra celor de la Stirling. A fost operat de doctorul Andrew Williams pentru ruptura ligamentelor încrucișate ale genunchiului drept.

Gică Hagi a anunțat de curând că fiul său este cam la jumătatea drumului către recuperarea totală. Cei doi au fost în tribune la finala Europa League de la Sevilla, unde Rangers a pierdut în fața celor de la Eintracht Frankfurt.

„Ianis e foarte bine. Am fost la finală, am fost să-l văd, să stau cu el. Acum vom sta mai mult, că vine în vacanță cu noi. A făcut 50% din ce trebuia să facă, mai are 50% ca să fie cum a fost înainte sau poate chiar mai bun. E pe drumul bun, muncește. Trei-patru luni mai durează. Acum o să înceapă să iasă afară, să alerge. E bine, are un staff de cel mai înalt nivel. O să treacă peste acest moment dificil”, a spus Gică Hagi potrivit Digi Sport.

Imagini cu impact emoțional

Ianis Hagi a lansat în ultima perioadă două episoade din serialul „Întoarcerea”, ce arată lungul drum parcurs de la accidentare până la refacerea totală. În cadrul celui de-al doilea episod, Ianis a prezentat fanilor cum a arătat o zi de recuperare la clinica din Olanda unde Rangers a achitat toate cheltuielile.

„Așadar, începutul unei noi săptămâni, noi obiective, mai multă muncă, așa că înapoi la treabă. Prima zi din săptămână este mereu cea mai plăcută pentru că faci mai multe exerciții, ridici greutăți mai mari și vezi progresul.

Cel mai mult îmi place când lucrez cu Jared, preparatorul fizic. Datorită acelor mișcări cu care trebuie să te obișnuiești din nou, începând cu mers normal și continuând marș sau pași laterali. Pare că e ușor, dar nu e. Evident, pentru cineva cu o astfel de accidentare”, spune Ianis Hagi prin intermediul clipului video.

În ciuda accidentării, Ianis Hagi a rămas în „vizorul” celor de la Galatasaray. Gruparea la care tatăl său a scris istorie încă dorește să-l transfere pentru 7 milioane de euro pe mijlocașul român născut chiar în metropola de pe malurile Bosforului, a scris sport.ro.