Cum arată fiul Maiei Morgenstern la 37 de ani. Îi seamănă sau nu Tudor?
Maia Morgenstern nu mai are nevoie de nicio prezentare. Aceasta s-a făcut remarcată datorită talentului său, iar o întreagă țară a iubit-o încă de la primele apariții. Dacă în viața profesională scena i-a devenit cea mai bună prietenă, viața personală aceasta preferă să fie cât mai discretă. Puțină lume știe cum arată, de fapt, fiul ei Tudor la vârsta de 37 de ani.
Cum arată Tudor, fiul Maiei Morgenstern, la 37 de ani
Maia Morgenstern este o mămică împlinită. Aceasta este extrem de mândră de cei trei copii pe care îi are din trei relații diferite. Cel mai mare dintre ei, Tudor, a ajuns la vârsta de 37 de ani. El este urmat de Cabiria, în vârstă de 22 de ani și Ana Isadora, în vârstă de 19 ani.
Tudor, fiul cel mare al actriței, a rezultat din relația pe care mama lui a avut-o cu actorul Claudiu Istodor. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a decis să calce pe urmele părinților săi extrem de cunoscuți și a apărut chiar și în serialul ‘Sacrificiul’ de la Antena 1.
Se pare că Maia Morgenstern este foarte mulțumită de reușitele fiului său și i-a transmis și un mesaj simpatic în momentul în care și-a sărbătorit ziua de naștere. „La mulți ani!!! Se împlinesc 37 de ani de când am dus/ adus bebelușul acasă!”, a scris vedeta pe contul său de Facebook.
Maia Morgenstern a împlinit 59 de ani. Cine i-a fost alături
Maia Morgenstern și tatăl fiului său au o relație de invidiat. Chiar dacă aceștia au divorțat în 1999, ei au ajuns la sentimente mai bune și au decis să locuiască din nou împreună și să se comporte la fel ca un cuplu, chiar dacă mulți ani au stat despărțiți.
Pentru a demonstra cât de apropiați sunt, actrița a împlinit 59 de ani pe data de 1 mai, așa că a petrecut evenimentul frumos alături de familie și fostul soț. Maia și Claudiu Istodor s-au regăsit după ani de zile și au decis că trebuie să rămână uniți, mai ales pentru că se înțeleg bine atât în viața profesională, cât și în viața personală.
„Da, suntem împreună din nou! Lucrăm de atâţia ani, am fost colegi în facultate, cu un an diferenţă, am lucrat în Piatra Neamţ trei ani împreună. Am făcut câteva filme, ea în mult mai multe şi eu în mai puţine. E foarte bine de lucrat cu Maia, atât pe scenă, cât şi la filmări, pentru că e foarte atentă, niciodată nu e plictisită şi asta îşi doreşte să facă.
Maia e o actriţă excepţională, în sensul că alta ca ea nu există. E aproape un fenomen al naturii şi sunt doar câţiva actori despre care aş putea să spun asta. De asemenea, e şi foarte serioasă cu meseria pe care o face, niciodată nu face niciun rabat, nu o interesează altceva decât rolul pe care îl face atunci.”, spunea primul soț al actriței în trecut pentru Click!.