Cum arată fața lui Mario Fresh, după ce a fost bătut. Primul mesaj oficial după incident

de: Emanuela Pană
16 06. 2020

La o zi după bataia de pe litoral în care au fost implicați Mario Fresh și Jador, „ginerele“ Andreei Esca a avut prima apariție publică. Cântărețul a făcut un live pe Instagram în care a vorbit despre scandalul momentului din lumea muzicii din România. Declarațiile acestuia, în continuare.

Cum arată fața lui Mario Fresh după bătaia de la malul mării

Mario Fresh s-a ținut de cuvânt, și, așa cum a promis, a realizat un live pe Instagram în care a abordat problema de la malul mării. La începutul filmării el și-a manifestat recunoștința față de cei ce s-au îngrijorat pentru starea sa de sănătate, după care i-a făcut o declarație mamei sale și, într-un final, cântărețul le-a arătat fanilor că nu are maxilarul rupt, așa cum se zvonea.

„De asta am făcut live-ul, să vă spun că sunt bine! Vai, ce bună e șampania asta albastră de la mama și de la tata. Love you, mama! Te iubesc, ești o șefă. Deci, vreau să le mulțumesc pentru mesaje… au fost mai multe decât de ziua mea. Și vreau să vă mulțumesc că v-ați gândit la noi, că v-ați îngrijorat“, a declarat cântărețul în timpul live-ului.

„O să-i lăsăm pe cei de la putere să își facă treaba“

Alături de Mario Fresh, victime ale bătăii din parcare au mai fost cântărețul de manele, Jador, și un adolescent de 16 ani. Așa cum veți putea observa și în galeria foto a articolului, iubitul fiicei Andreei Esca și-a protejat destul de bine fața în momentul în care agresorii s-au năpustit asupra lui.

Din fericire, zvonul conform căruia artistul ar avea maxilarul rupt este fals.

Și, ce pot să vă spun… suntem bine. Și o să-i lăsăm pe cei de la putere să își facă treaba. Probabil că ați văzut filmări (…). O poveste reală nu există, doar că, deodată, am fost… nu știm ce s-a întâmplat acolo, dar o să aflăm. (…). Nu există maxilar rupt, uite (cască gura și arată că e bine – n.r.)“, a mai spus el.