Cum arată fata cea mică a Maiei Morgenstern. Isadora tocmai a împlinit 19 ani

de: Ana Chivu
24 04. 2022

Maia Morgenstern este extrem de fericită! Mezina familiei tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 19 ani. Mulți dintre fanii actriței celebre i-au trimis mesaje deosebite cu această ocazie. Câțiva dintre ei au fost surprinși de asemănarea dintre cele două. Cum arată acum Isadora și ce detalii se știu despre adolescentă? Cu ce se ocupă tânăra acum? „La mulți ani, copil iubit!”, a scris celebra vedetă pentru fiica ei.

Fiica Maiei Morgenstern a împlinit 19 ani: cu ce se ocupă?

Este sărbătoare mare în familia Maiei Morgenstern. Mezina a împlinit frumoasa vârstă de 19 ani. Celebra actriță o aducea pe lume pe micuța ei la vârsta de 41 de ani.

Ea este fiica pe care o are împreună cu doctorul Dumitru Băltățeanu. Vedeta a postat mai multe fotografii cu Isadora pe rețelele de socializare și i-a transmis urări.

„La mulți ani, copil iubit!”, „La mulți ani, fetița mea!”, „La mulți ani, Bubush!” sunt mesajele scrise de Maia Morgenstern pentru fiica ei.

„Este ziua fetiței mele și este o zi capricioasă”

„Este ziua fetiței mele și este o zi capricioasă, ca în fiecare an. Țin minte că în fiecare an de ziua ei veneau câteva zile tulburate, cu zăpadă, cu soare. Și apoi primăvara, viața, soarele, lumina speranța, toate intrau pe făgașul lor.

Poate e patetic, dar așa a venit Isadora, cu soare și speranță multă, multă. O așteptam pe Isadora în timp ce lucram și în timp ce filmam cu Mel Gibson la «Patimile lui Iisus».

Cum sărbătorim astăzi? Muncim avem un spectacol diseara din lirica evreiască, intitulat „«Păsări călătoare»„, a declarat Maia Morgenstern, pentru click.ro. 

,,E cel mai frumos dar pe care viața ți-l poate face”

Tânăra studiază la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Cu toate astea, pasiunea ei este psihologia. Ana Isadora provine din mariajul artistei cu doctorul Băltățeanu care a durat din 2001 până în 2015.

Maia Morgenstern a considerat un act de curaj atunci când a devenit mamă la vârsta de 41 de ani. Ea a spus că: „am avut curaj. Nu poate fi vorba de inconștiență fiindcă știam deja ce înseamnă să ai copii, dar e cel mai frumos dar pe care viața ți-l poate face.”

Amintim că vedeta are trei copii, iar doi dintre aceștia i-au călcat deja pe urme. Este vorba despre Teodor Istodor (37 de ani) și Eva Cabiria (23 de ani).

Fiica mijlocie este rodul iubirii dintre Maia și actorul Demeter Andras. Cei doi nu au fost niciodată căsătoriți, dar au rămas în relații bune de dragul copilului pe care îl au împreună.