Cum arată cel mai frumos pod din lume. ”Mâinile lui Dumnezeu”, o adevărată bijuterie arhitecturală

de: Ștefan R. Apostol
06 09. 2024

Pentru pasionatul de turism, dar și de cultura asiatică, Vietnamul poate fi un loc de vizitat, având o cultură aparte, dar și o arhitectură unică. Printre punctele mari de atracție turistică se numără și cel mai frumos pod din lume, ”Mâinile lui Dumnezeu”, o adevărată bijuterie arhitecturală. Așa că, cel puțin virtual, te invităm să afli cum arată cel mai frumos pod din lume.

Podul de Aur, care este susținut de „Mâinile lui Dumnezeu”, cel mai frumos pod din lume

Pentru cel care ajunge pentru prima oară în Vietnam, lăsând la o parte istoria zbuciumată a anilor 60, va descoperi aici unul dintre cele mai uimitoare poduri pe care le va vedea vreodată.

„Podul de Aur ”se află la peste 900 de metri deasupra nivelului mării și este situat în dealurile Ba Na. Cunoscut sub numele local de „Cau Vang”, podul este o structură extraordinară și devine rapid unul dintre cele mai bune locuri de vizitat în Vietnam.

Podul este o cale pietonală și este acoperit cu aur. Potrivit TA Landscape Architecture, compania care l-a proiectat, podul evocă imaginea unor „mâini uriașe ale lui Dumnezeu, care extrag o fâșie de aur din pământ”.

„Creează o pasarelă în cer, printre ținuturile cețoase și feerice ale muntelui Ba Na.”, spune Vu Viet Anh, designer principal la TA Landscape Architecture.

Cum arată cel mai frumos pod din lume

Conceput pentru a-i face pe vizitatori să se simtă ca și cum s-ar plimba pe un fir strălucitor care se întinde peste mâinile zeilor, „Podul de Aur” a atras un număr important de oaspeți de când a fost inaugurat.

Imaginile cu podul au devenit virale pe rețelele de socializare, spre surprinderea arhitectului, care nu avea nicio idee că va atrage atât de multă atenție.

„Suntem mândri că produsul nostru a fost împărtășit de oameni din întreaga lume”, a mai declarat designerul principal și fondatorul TA Landscape Architecture, Vu Viet Anh.

Cu o lungime de 150 de metri, podul șerpuiește prin pădure, la înălțimea munților, dezvoltată inițial de coloniștii francezi ca stațiune montană în 1919.

Astăzi, zona este o atracție turistică majoră, având o telecabină, o replică a unui sat medieval francez, inclusiv un castel și o catedrală false, grădini îngrijite și un muzeu de ceară cu statui ale lui Lady Gaga și Michael Jordan.

O adevărată bijuterie arhitecturală, într-o stațiune specială

Proiectul Ba Na Hills a fost construit de Sun Group, care a divizat opiniile cu proiecte îndrăznețe în alte părți din Vietnam.

În 2016, a deschis o telecabină pe cel mai înalt munte din Vietnam, Fansipan, în zona turistică Sapa, ceea ce a provocat plângeri din partea localnicilor, care au considerat că strică peisajul și le răpește afacerea ghizilor de trekking.

Colinele Ba Na sunt deja o destinație foarte populară în Vietnam, iar stațiunea sa este foarte frecventată. Stațiunea montană a fost fondată în 1991 de coloniștii francezi și are câteva lucruri interesante de văzut și de făcut.

Aici există o telecabină care a fost deschisă în 2013 și funcționează non-stop cu o singură cale de acces. „Mâinile lui Dumnezeu” au atras în ultima vreme numeroși vizitatori și au făcut furori pe rețelele de socializare.

Așadar, dacă intenționezi să vizitezi Vietnamul, ar trebui să vezi cu ochii tăi și chiar să atingi mâinile atunci când mergi pe „Podul de Aur”.