Cum arată cea mai mare navă de croazieră din lume. Are 7 piscine, 40 de restaurante şi o cascadă de 17 metri înălţime. Cât costă un bilet

de: Corina Oprea
30 01. 2024

Icon of the Seas este cel mai mare vas de croazieră din lume, care și-a propus să scrie istorie. Se laudă cu 7 piscine, 40 de restaurante şi o cascadă de 17 metri înălţime și a devenit celebră deja la nivel mondial. Cum arată nava și ce tip de combustibil folosește, pentru a nu polua mediul.

Icon of the Seas, botezată de Messi

Icon of the Seas, cea mai mare navă de croazieră din lume, proprietatea companiei Royal Caribbean, a inaugurat sâmbătă o călătorie impresionantă de șapte zile în Caraibe, pornind din portul Miami din statul Florida al Statelor Unite ale Americii.

Această experiență de neuitat a fost demarată printr-un eveniment spectaculos de botez, desfășurat marți, sub semnătura legendelor fotbalului, Lionel Messi și echipa Inter Miami. Aceștia au avut onoarea de a apăsa un buton special, declanșând astfel un moment solemn în care o sticlă de șampanie a fost lansată în fuselajul navei.

Vezi și: Cât costă o vacanţă pe vasul de croazieră ales de Andra şi Cătălin Măruţă. Preţul este neaşteptat, nu mulţi îşi permit aşa ceva

În cursul călătoriei sale inaugurate în Caraibe, Icon of the Seas va explora destinații fascinante, inclusiv Basseterre, capitala statului Saint Kitts și Nevis, înainte de a se îndrepta spre Charlotte Amélie, în Insulele Virgine americane.

Aventura continuă cu o oprire pe insula privată Coco Cay din Bahamas, oferind pasagerilor oportunitatea de a se bucura de peisaje exotice și de facilități recreative de excepție, înainte de a se întoarce la destinația sa de plecare, Miami.

Icon of the Seas nu este doar o navă de croazieră, ci o impresionantă metropolă plutitoare, cinci ori mai mare decât celebrul Titanic. Cei care și-au rezervat un loc la bordul acestei minuni maritime sunt pe cale să trăiască o experiență unică în viață.

Cu facilități moderne și opțiuni de divertisment variate, această navă redefinește conceptul de călătorie de lux. Icon of the Seas devine astfel nu doar un mijloc de transport luxos, ci și o destinație în sine, oferind călătorilor o incursiune extraordinară în lumea fascinantă a călătoriilor pe mare.

Ce dotări exclusiviste are nava de croazieră

Icon of the Seas, o navă impresionantă înregistrată în Bahamas, a fost construită într-un interval de 900 de zile și se remarcă prin dimensiuni remarcabile: are o lungime de 365 de metri și o greutate imponentă de 260.000 de tone. Cu un design avansat, dispune de 20 de punți, oferind spațiu generos pentru 2.805 de cabine și 40 de restaurante, creând astfel o experiență de croazieră de neuitat.

Acest colossal vas poate găzdui 5.610 pasageri și are o echipă formată din 2.350 de membri. Structurat în opt „cartiere” distincte, fiecare oferind o atmosferă unică, Icon of the Seas dispune de facilități impresionante, printre care se numără nu mai puțin de 7 piscine, 9 jacuzzi și o cascada impunătoare de 17 metri înălțime.

Unul dintre punctele forte ale acestei nave este „Thrill Island”, cel mai mare parc acvatic aflat pe o navă de croazieră, oferind astfel o doză suplimentară de distracție și aventură pentru pasageri.

Cu un preț de pornire pentru un bilet la bord de 436 de dolari pe zi, Icon of the Seas este nu doar un mediu de transport de lux, ci și un loc de relaxare și distracție pentru cei care își doresc să exploreze lumea într-un mod cu totul aparte.

Cu o greutate de 250.800 de tone, această navă este de cinci ori mai mare decât celebrul Titanic și a fost construită la renumitul șantier naval Turku din Finlanda. Pe lângă experiența de croazieră, Icon of the Seas oferă opțiuni de cazare de lux, cu un apartament care atinge suma de 10.000 de dolari pe noapte.

O săptămână de odihnă pe cea mai imensă navă de croazieră din lume poate ajunge să coste la fel de mult precum un apartament cu patru camere situat într-o zonă selectă a Bucureștiului. Recent, două familii au investit nu mai puțin de 132.000 de dolari pentru a experimenta un sejur exclusivist, inclusiv toate facilitățile și opțiunile oferite de acest vas extraordinar.

Acesta este dotat cu facilități premium precum jacuzzi, echipamente electrocasnice de ultimă generație și o panoramă impresionantă. În plus, bucataria și barul acestei gigantice nave sunt adevărate destinații gastronomice, oferind preparate precum mușchi de vită japonez Wagyu, brânză Parmigiano Reggiano de cea mai înaltă calitate și vin roșu franțuzesc.

După o masă rafinată, pasagerii pot explora parcul aflat în inima navei, aducând o notă de relaxare și contemplare într-un cadru spectaculos.

Cea mai sigură navă de croazieră

Diverse cercetări efectuate de organizațiile de mediu, care au comparat amprenta de carbon a unei vacanțe de o săptămână petrecute pe o croazieră europeană cu aceea a unui zbor și a unei cazări într-un hotel, au ajuns la concluzia că croazierele de acest tip generează de opt ori mai multe emisii de carbon intens.

Compania Royal Caribbean a afirmat că nava lor, Icon of the Seas, funcționează cu gaz natural lichefiat (GNL), prezentându-l ca pe „combustibilul marin cu cea mai curată ardere”.

Citește și: Cât costă să mergi într-o croazieră cu Andreea Esca. Nu oricine îşi permite să dea atâţia bani pentru o vacanţă

Cu toate acestea, Bryan Comer, directorul programului marin al Consiliului Internațional pentru Transport Curat, susține că utilizarea acestui tip de combustibil reflectă o industrie care „investește în soluții climatice false”. El propune ca navele să treacă la pile de combustie, hidrogen sau metanol regenerabil, care emit mai puține gaze cu efect de seră.

Atunci când nava Icon a fost proiectată acum mai bine de șapte ani, GNL era considerat „cel mai promițător combustibil disponibil la scară”, conform declarațiilor lui Nick Rose, vicepreședinte al Royal Caribbean.

În plus, nava a fost construită pentru a funcționa cu energie electrică furnizată de la țărm atunci când este andocată, oferind o alternativă mai curată la generatoarele extrem de poluante. Totuși, orașe-port precum Veneția, Barcelona și Amsterdam au impus restricții sau interdicții asupra navelor de croazieră, subliniind preocupările tot mai mari legate de impactul asupra mediului și sănătate.

„GNL este o parte a strategiei noastre de combustibil alternativ, alături de biocombustibili, metanol și alte surse de energie, cum ar fi energia de la mal. Prin construirea acestor meganave și folosind GNL, industria de croazieră se mișcă în direcția greșită. Navele mai mari necesită mai multă infrastructură în porturi, distrugând recifele și ecosistemele pentru a le găzdui”, a declarat Marcie Keever, de la organizația Friends of the Earth.