Cum arată casa lui Alain Delon din Franța. Vila de pe Valea Loarei are o priveliște superbă

de: Ștefan R. Apostol
19 08. 2024

Lumea filmului francez și mondial a mai pierdut unul din giganți. La vârsta de 88 de ani, marele Alain Delon s-a stins din viață în vila sa superbă de pe Valea Loarei. Recent, au apărut și imagini din care fanii aflau cum arată casa lui Alain Delon din Franța, situată pe Valea Loarei și care are o priveliște superbă.

Cinematografia mondială în doliu! Alain Delon a plecat printre stele

Legenda filmului francez Alain Delon, un star controversat cunoscut de unii ca sex simbol, a murit la vârsta de 88 de ani. Actorul, cunoscut pentru rolurile sale din filmele clasice „Plein Soleil” și „Le Samourai”, suferea de cancer.

„Alain Fabien, Anouchka, Anthony, precum și (câinele său) Loubo, sunt profund întristați să anunțe decesul tatălui lor”, au declarat copiii lui Delon într-o declarație pe 18 august, care a venit după luni de certuri publice în familie cu privire la sănătatea starului.

Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit pe regretatul actor un „monument francez” care „a jucat roluri legendare și a făcut lumea să viseze”. Din declarațiile familiei, decesul s-a produs la spectaculoasa sa vilă de pe Valea Loarei, locul unde se retrăsese de câțiva ani buni.

Cum arată casa lui Alain Delon din Franța

În urmă cu 6 ani, celebrul actor le permitea fotoreporterilor de la Paris Match să intre în vila de pe Valea Loarei, astfel că în ediția din decembrie 2018, fanii regretatului actror puteau vedea cum arată casa lui Alain Delon, o vilă superbă situată pe Valea Loarei și care are o priveliște superbă.

Astăzi vila sa din Douchy Val de Loire este înconjurată de flori, mulți francezi aducându-i un ultim omagiu, iar paparazzi stau în fața porților închise, așteptând un semn din partea membrilor familiei.

(foto: ParisMatch / decembrie 2018)

Micul sat Douchy, în Loiret, a devenit un loc de pelerinaj, la doar câteva ore după anunțul morții lui Alain Delon la Brûlerie, un loc atât de drag inimii sale. Zeci de admiratori s-au înghesuit la porțile domeniului pentru a lăsa flori sau mici bilete de adio. Pentru moment, însă, numărul lor nu egalează numărul jurnaliștilor prezenți la fața locului.

Vila de pe Valea Loarei are o priveliște superbă

Clădirea consturită pe un vast domeniu, parcă vine din poveștile scrise de celebrul Alexandre Dumas, având arhitectură barocă a secolelor XVIII franceze.

Fotoreporterii celebrei publicații franceze ParisMatch aveau ocazia în decembrie 2018 să intre în interiorul acestei micuțe vile, iar camerele erau pline de tablouri, cărți și alte opere de artă, toate înconjurate de ștucaturi de lemn, totul aranjat cu gust.

(foto: ParisMatch / decembrie 2018)

Domeniul lui Alain Delon se întinde pe 55 de hectare, și aici regretatul actor se bucura de liniște, de păsările migratoare, de compania lui Loubo, un câine ciobănesc belgian. Domeniul este înconjurat de pădure, singurul element important aici fiind liniștea și izolarea de restul lumii. De altfel, artistul alegea acest loc tocmai pentru asta, dorindu-și să fie departe de lume.

Alain Delon, o viaț dedicată artei și filmului

Ajuns din întâmplare actor, după ce era ales dintr-un bar de un producător de cinema, pe lângă frumusețea și realismul impenetrabil de care dădea dovadă, Alain Delon a fost elementul care a fermecat zeci de regizori.

În tânărul Delon au găsit un adevărat actor principal european echivalent cu Steve McQueen și Paul Newman de la începuturile lor de la Hollywood, dar care era capabil să joace dincolo de simplul erou și să dea nuanță și realitate unui personaj negativ.

Deși un bărtbat frumos, dar extem de  inteligent, Alain Delon a fost un antierou din naștere, născut în nihilismul postbelic al lui Jean-Paul Sartre și Samuel Beckett. Din păcate, cinematografia mondială este în doliu, iar marele Alain Delon a plecat printre stele, la vârsta de 88 de ani.