Cum arată apartamentul de lux al lui Ion Țiriac. Are baie de sute de metri pătraţi, un bar ca în cluburi şi un pat tapiţat cu piele de elefant

de: Ioana Bucur
25 05. 2024

O suprafață uriașă, decoruri fabuloase, materiale prețioase, sunt doar câteva dintre caracteristicile locuinței unuia dintre cei mai bogați români. Apartamentul de lux al lui Ion Țiriac are o baie de sute de metri pătrați, un bar ca în cluburi şi un pat tapiţat cu piele de elefant. Imaginile sunt spectaculoase.

Unul dintre cei mai bogați români

Ion Țiriac nu este doar unul dintre cei mai bogați oameni de la noi din țară, dar și unul dintre cei mai cunoscuți. Și-a început cariera pe terenul de tenis, scriind o pagină importantă din istoria sportului românesc. După retragere, a intrat în lumea afacerilor unde, investiție reușită după investiție reușită, a strâns o avere impresionantă.

De ani buni, ocupă locuri fruntașe în topul celor mai bogați români, averea sa fiind estimată la peste două miliarde de dolari.

Cu toate că este unul dintre cei mai cunoscuți români, este și una dintre cele mai discrete persoane publice de la noi din țară.

Imagini din apartamentul lui Ion Țiriac

Ce ceva ani în urmă, primele imagini din locuința sa de lux au apărut în spațiul public. Ion Țiriac are un apartament într-un complex rezidențial din zona Băneasa. Apartamentul are o suprafață uriașă, de nu mai puțin de 2.460 de metri pătrați și cuprinde o piscină pe terasă, un bar ce poate concura cu cele din restaurante, un dormitor matrimonial cu un pat de 16 metri pătrați tapițat în totalitate cu piele de elefant – o reflexie a pasiunii sale pentru vânătoare.

Locuința are mai multe încăperi, una dintre băi are 250 de metri pătrați, adică este de aproape cinci ori mai mare decât un apartament de două camere dintr-un bloc construit înainte de 1990.

Te-ar putea interesa și: Fotografii rare cu fiica lui Ion Țiriac. Alături de cine a fost surprinsă Ioana în Namibia: Puțini se așteptau s-o vadă așa

„România a fost întotdeauna o țară superbă”

Într-un interviu mai vechi, Ion Țiriac a vorbit cu mândrie, dar și regret, despre România, punctând că țara noastră a fost mereu  „superbă”, era un exemplu pentru alte țări, din multe puncte de vedere. În ultimele decenii, însă, domenii în care românii au excelat au fost neglijate, referindu-se, desigur, la sport.

„România a fost întotdeauna o țară superbă. Toată lumea acum latră și vorbește de o Românie de 32 de ani și de 32 de ani mărim pensiile, facem alte treburi și facem alte socoteli ș.a.m.d.

Și înainte de acești 32 de ani România a existat. Era superbă, senzațională, adevărată, ba chiar am dat exemple și în alte continente. Țin minte că din continentul african veneau studenți la Medicină fără limite.

Unde mă doare foarte mult e sportul. Am fost undeva la masa lumii. Dacă voiai șase continente, noi eram în continentul ala reprezentând Europa, dar am dispărut complet. Avem excepții, ca întotdeauna. Adică gena românească există de la Năstase până la Hagi, până la Nadia și mai devreme, acum uite și Halep și Popovici, care este unic în România.

Dar nu avem cum să cernem, adică nu avem masa suficientă pentru treaba asta!”, a declarat Ion Țiriac în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.

Te-ar putea interesa și: Ilie Năstase și Ion Țiriac, de nerecunoscut în tinerețe. Imagini nemaivăzute, detaliul care a atras atenția