Anda Adam s-a dezbrăcat de secrete, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai. Reputata artistă a vorbit deschis, la Kanal D, despre momentele în care a fost atacată că și-ar edita fotografiile postate pe rețelele sociale. Solista susține că nu susține „frumusețea trucată”.
Anda Adam a acceptat provocarea de a răspunde celor mai dificile întrebări, mai mult sau mai puțin incomode, la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai.
Celebra artistă autohtonă a fost supusă unui nou val de critici în mediul online, după ce a declarat că nu a promovat niciodată frumusețea trucată.
Acuzată în repetate rânduri de faptul că și-ar edita pozele de pe Instagram, pentru a avea o siluetă mai conturată și mai subțire, Anda Adam a negat cu vehemență aceste afirmații.
„Niciodată nu am promovat frumusețea trucată. Chiar îmi aduc aminte de știrea aceasta și de citatul care a fost preluat într-un articol din presă și țin să menționez că în acea perioadă am fost extrem de slabă, real.
Chiar m-am enervat la un moment dat, s-a făcut un astfel de articol și am făcut… o poză o truchezi, o prelucrezi, îți schimbi, nu știu, mai pui trei coaste și schimbi un nas, extrem vorbind.
Dar ce faci când faci un video? Când te filmezi real, într-un story pe Instagram sau faci un live, în același costum de baie sau în același body, că era un body negru, îmi aduc bine aminte despre ce ținută era vorba.
Cum poți atunci, în timp real, să mai subțiezi o talie sau o coapsă, sau un fund? Eu am făcut acest lucru pe contul meu de Instagram tocmai pentru a demonstra că într-o lună eu am vrut să mă definesc extrem de tare.
Am ținut un regim foarte drastic, și, într-adevăr, nu aveam pic de grăsime pe talie, asta nu înseamnă că poza era trucată”, a dezvăluit Anda Adam la „40 de întrebări”, a spus Anda Adam la 40 de întrebări cu Denise Rifai.
Anda Adam și-a îngrijorat fanii, după ce și-a făcut apariția în cadrul emisiunii cu riduri și cearcăne în zona ochilor, după cum susțin prietenii săi virtuali.
Un cunoscut make-up artist a analizat imaginile de la Kanal D și i-a transmis vedetei, într-un clip pe TikTok, câteva sfaturi de îngrijire, pentru a hidrata tenul și, în special, zona ochilor.
„Recomandarea mea e să se folosească în fiecare seară vitamina E uleioasă, mai apoi cam de două trei ori pe săptămână, la început poate și mai mult, să se folosească vitamina A uleioasă în jurul ochilor și rezultatele nu vor întârzia să apară.
Pielea de sub ochi va fi mult mai hidratată și, folosind un produs corespunzător, acesta nu va arăta atât de cakey (gros, vizibil), nu va rida mai mult decât este cazul zona sensibilă de sub ochi. Sper că vă ajută.”, a spus make-up artistul Monica Panait.