Cum alegi corect vopseaua pentru păr. Ce înseamnă, de fapt, numerele de pe cutie
Cum știi că ai ales vopseaua de păr corectă? O nouă culoare înseamnă o schimbare imensă pentru că aceasta trebuie să fie în armonie cu tenul și culoarea ochilor. Ce înseamnă numerele de pe cutie și cum te ajută să iei decizia corectă?
Noua culoarea de păr, o reală provocare
Trendurile din ziua de azi ne duc din ce în ce mai aproape de curiozități care mai de care mai aparte. Posibilitățile sunt cu mult mai multe decât în urmă cu câteva decenii, astfel că atât femeile, dar și bărbații, sunt extrem de deschiși la numeroasele opțiuni. Verile sunt pline de culoare, mai cu seamă de când cu noile game de vopsea în toate nuanțele posibile. Dacă nu vrei să-ți faci o modificare de durată, ai mereu la îndemână ceva semipermanent ori culorile pigmentate care durează doar până la prima spălare.
Oameni din întreaga lume au decis ca în această pandemie, din cauza rutinei și a nevoii de nou, să facă o schimbare în ceea ce privește corpul sau frizura lor. Unii s-au vopsit în nuanțe pe care nu credeau că le vor purta vreodată, iar alții au slăbit zeci de kilograme și și-au dat drumul la vise cu ajutorul unei noi perspective asupra viații. În tabăra celor nefericiți, însă, se află cei care au dat greș în privința culorii sau a tunsorii pe care și-au făcut-o singuri acasă. Dacă nu ți-ai făcut încă o schimbare, uite aici cum să-ți alegi nuanța de păr pentru a nu repeta greșelile altora!
Cum să alegi corect vopseaua?
Înainte de a-ți alege vopseaua, trebuie să te decizi dacă vrei să scoți în evidență culoarea pielii sau ochii!
- Dacă ai un ten cald și ochii căprui, specialiștii recomandă: ciocolatiu rece, blond-cenuşiu, blond-gri sau platina
- Dacă ai un ten rece și ochii verzi sau albaștrii, ți-ar sta bine cu: ciocolatiu-auriu, mahon, ciocolatiu-scorţişoară, roşcat, arămiu sau oricare combinaţie dintre ele, respectiv blond-auriu, nisipiu, caramel sau miere.
Ce înseamnă numerele de pe cutiile de vopsea?
Când nu ești hotărât sau nu știi ce ți se potrivește mai tare și nu vrei totuși să dai greș, numerele de pe cutiile de vopsea sunt de mare ajutor. Acestea pot fi: 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 sau: 3.0, 4.0, 5.0 etc. Prima cifră se referă la culoarea de bază sau înălțimea de ton, iar după punct, a doua cifră, se indică reflexiile culorii. Iată câteva exemple mai jos!
Prima cifră: 1 – negru, 2 – şaten închis spre negru, 3 – şaten închis, 4 – şaten mediu, 5 – şaten deschis, 6 – blond închis, 7 – blond mediu, 8 – blond deschis, 9 – blond foarte deschis şi 10 – o nuanţă şi mai deschisă de blond.
A doua cifră: 0 – neutru, 1 – cenuşiu, 2 – violet, 3 – auriu, 4 – arămiu, 5 – mahon, 6 – roşu, 7 – maro, 8 – verde.