Cum a salvat Nicu Ceaușescu un film de cenzura tatălui său. Ce s-a auzit din spatele sălii

Cinematografia românească a avut mult de suferit în perioada de tristă amintire a epocii comuniste. Cu toate astea, cu cenzura la sânge din acele vremuri, au apărut totuși adevărate opere de artă. Norocul acelor vremuri a fost și existența unei generații de actori, regizori și scenariști de excepție, cunoscuți sub denumirea generală de „Generația de Aur a Cinematografiei românești”. Printre aceștia, de unii considerat a fi și un privilegiat, s-a numărat și celebrul regizor și actor Sergiu Nicolaescu, ale cărui filme istorice, polițiste, politice și nu numai, aveau să vadă lumina rampei. Printre filmele create de genialul regizor se numără și cel din 1984, „Ringul”, plecat de la o nuvelă a scriitorului Ioan Grigorescu despre ororile de la Auschwitz. Povestea procesului acestui film, însă, este cu totul alta, și era la un pas de a nu vedea lumina zilei.

„Generația de Aur a Cinematografiei românești” și cenzura comunistă

Începând cu anii 50 și până recent, spre finalul anilor 90, România a cunoscut din punct de vedere cultural, o adevărată explozie. Atât pe scenele teatrelor din țară, dar și în cinematografe, românii i-au putut vedea, admira și aplauda pe unii din cei mai buni și ce mai mari actori români, sub baghetele regizorale ale unor regizori de geniu.

Mulți dintre ei, astăzi au ajuns doar nume pe afișe mâncate de timp, sau în arhivele teatrelor și a televiziunii naționale, dar în acei ani munca pe care aceștia au făcut-o peste tot în țară era, dacă putem spune așa, o formă de protest împotriva a ceea ce trăiau românii în fiecare zi, ororile comunismului.

Printre actorii și, ulterior, regizorii apreciați la Buftea, și chiar în biroul 2 al CC al PCR, pentru o bună bucată de vreme, s-a numărat și Sergiu Nicolaescu. Se știa că, într-un fel saul altul, era un privilegiat, fiind agreat foarte tare de prima fiică a României Socialiste, Elena Ceaușescu.

Sergiu Nicolaescu și debutul regizoral în 1962 cu două documentare

Tânărul Sergiu Nicolaescu avea să-și facă debutul regizoral în 1962, la doar 32 de ani, cu două documentare de scurt-metraj, „Scoicile nu au vorbit niciodată” și „Primăvara obișnuită”. Primul său film important, cu o distribuție internațională, avea să vină în 1966, „Dacii”, un film de buget mare, despre care se zvonea că ar fi trebuit să aibă în distribuție actori de renume de la Hollywood. Dar, cenzura comunistă i-a interzis mai multe astfel de cereri, într-un final ieșind ceea ce toți știm astăzi.

Cât pe-aci să fie nominalizat la premiile Oscar

Un alt moment de cotitură în cariera sa de actor și regizor a venit în 1971 când a decis să regizeze epopeea „Mihai Viteazul”, cu Amza Pelea în rol principal. Toată distribuția conținea nume mari ale teatrului și filmului românesc, fiind filmul care era cât pe-aci să fie și nominalizat la Premiile Oscar, dar nu a fost să fie.

În schimb, ceea ce a rămas în urma acestui film, este că a ajuns să fie singurul film istoric românesc predat la Academia Americană de Film pe toate palierele, de la imagine, sunet, efecte și până la cascadorii. De altfel, Sergiu Nicolaescu, alături de echipa sa inimoasă sunt cei care au inventat extrem de multe cascadorii spectaculoase care astăzi sunt surse de inspirații pentru blockbusterele americane, (vezi scena din Matrix cu camionul și telefonul public).

A urmat apoi o serie întreagă de filme de succes, cel puțin pe plan local, de la „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Cu mâinile curate”, „Un comisar acuză”, seria „Pistruiatul”, și multe altele. A avut și o singură comedie regizată, tot cu Amza Pelea în rol principal, „Nea Mărin Miliardar”, film ce avea să aibă pentru anul 1979 cele mai mari încasări înregistrate vreodată de un film românesc.

Între 1981 și 1982, cu o voință de fier și extrem de multă muncă, Sergiu Nicolaescu regizează nu mai puțin de patru filme consecutiv, „Capcana mercenarilor”, „Duelul”, respectiv „Intîlnirea” și „Cucerirea Angliei”.

Sergiu Nicolaescu, filmul „Ringul” și presiunile cenzurii comuniste

În 1984, cu un an înainte de a regiza o altă capodoperă a cinematografiei românești, „Ciuleandra”, Sergiu Nicolaescu ia decizia de a face un film plecat de la o nuvelă a scriitorului Ioan Grigorescu despre ororile de la Auschwitz. În acele zile, între regizor și Ion Traian Ştefănescu, care era prim-vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, existau dispute dure, care au ajuns până la amenințări de cenzură totală împotriva celebrului cineast.

Dar, așa cum spuneam ceva mai devreme, Sergiu Nicolaescu avea trecere la biroul numărul 2 de la CC, iar într-o discuție personală cu realizatoarea TV Elisabeta Bostan, Nicolaescu chiar a menționat că va merge până acolo, încât îi va face un memoriu lui Ion Traian Ştefănescu, dacă acesta se va opune filmului.

Filmul avea să fie făcut în cele din urmă, avându-l pe regizor în rolul principal, un român, Tudor Andrei, fost deținut în lagărul Auschwitz, și un ofițer SS Adolf Gebauer, jucat de Vasile Boghiţă, care se reîntâlnesc după ani într-un ring de box, undeva în Germania.

Filmul rememorează, încă de la început, ororile prin care a trecut Tudor Andrei, în lagăr, și la ce fusese supus de către ofițerul SS Adolf Gebauer. Povestea reală avea alte personaje, dar Sergiu Nicolaescu a ales această versiune. Problemele au apărut încă de la creare scenariului, de aici și tensiunile cu prim-vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

Comisia de cenzură tace când Nicu Ceaușescu vorbește

După terminarea montajului, așa cum era procedura vremii, filmul a trecut prin fața comisiei de cenzură comunistă. Numai că, la vizionarea filmului, în sală se afla și fiul cel mic al Ceaușeștilor, Nicu Ceaușescu, de altfel un admirator al filmelor scrise și regizate de Sergiu Nicolaescu.

Deși majoritatea celor din comisie aveau multe lucruri de comentat, negativ bineînțeles, existând toate șansele ca filmul să nu treacă, Nicu Ceaușescu este cel care a salvat pelicula, declarând la final „Mișto film!”, iar asta i-a determinat pe cei din comisie să tacă și să dea drumul filmului în cinematografe, în 1984.

Filmul nu a fost un succes de casă, ca și celelalte filme regizate de Sergiu Nicolaescu, dar faptul că la momentul potrivit a fost omul potrivit, asta i-a salvat pelicula de la a deveni doar o umbră. La un an de la acest moment, Sergiu Nicolaescu avea să producă „Ciuleandra”, unul din cele mai bune filme românești din toate timpurile, alături de „Moara cu Noroc”, „Ion”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, și „Balanța”.