Cum a reuşit Andreea Esca să slăbească 6 kilograme. Dieta care i-a permis să consume chiar şi pâine
Andreea Esca a reușit să slăbească 6 kilograme. Cunoscuta jurnalistă a împărtășit cu fanii dieta care a ajutat-o să scape de surplusul nedorit la final de vară. ,,Cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine”, a povestit emblema trustului Pro TV. Sezonul estival le încurajează pe majoritatea doamnelor și domnișoarelor să ia măsuri în ceea ce privește silueta, lucru pe care l-a făcut și știrista celebră. Iată ce a făcut pentru a avea măsurile dorite!
Andreea Esca a slăbit 6 kilograme: ce dietă a urmat?
Sezonul cald le-a împins pe doamne și domnișoare să ia măsuri și să ajungă la o siluetă dorită pentru costumul de baie și alte piese vestimentare potrivite valului de caniculă. Multe vedete au mărturisit că au recurs la diverse variante pentru a scăpa de câteva kilograme în plus.
Andreea Esca se mândrește cu faptul că a redus din surplusul pe care nu îl voia și cu care nu se simțea bine. Știrista a apelat la un specialist care a îndrumat-o în tot acest timp, iar rezultatele au fost cu siguranță uimitoare. Mai exact, jurnalista a renunțat să combine proteinele la o singură masă și a adăugat în alimentația zilnică multe salate și fructe.
Mai mult decât atât, cantitatea de carne consumată a fost redusă la jumătate, ulterior vedeta a renunțat total la dulciuri și a limitat consumul de pâine la o singură felie pentru fiecare masă. Fanii ei au rămas surprinși de noua sa imagine, dar și de faptul că prezentatoarea arată fabulos după ani buni de apariții pe micile ecrane. Unii dintre internauți i-au mărturisit în comentarii că arată chiar mai bine decât la începutul carierei și că reușește să se mențină fabulos.
,,Eu nu am mâncat…”
„Cred că e bine a mânca mai puțin. Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o felie de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult. De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri”, a povestit Andreea Esca, notează redacția.ro.
„Adică nu mai mănânci șnițel, care are și carne și ou și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa”, a mai povestit ea.