05 aug. 2023 | 19:56

Cum a păcătuit mireasa Maria Constantin la nunta ei, cu 250 de invitați. Sfatul preotului: ”Să meargă la spovedanie!” EXCLUSIV

Monden
Cum a păcătuit mireasa Maria Constantin la nunta ei, cu 250 de invitați. Sfatul preotului: ”Să meargă la spovedanie!” EXCLUSIV
Cum a păcătuit mireasa Maria Constantin la nunta ei, cu 250 de invitați

Solista de muzică populară Maria Constantin a petrecut, ieri, alături de cei 250 de invitați. Cum însă cheful de nuntă a avut loc chiar în perioada Postului Sfintei Marii, preotul Mirea Vîrtejanu vine cu câteva precizări, legat de respectarea regulilor bisericești. Părintele ne învață și cum să îndreptăm acest păcat, dacă a fost săvârșit.

Petrecere cu 250 de invitați, la localul familiei lui Gabi Bădălău, din Bolintin Vale

Maria Constantin a petrecut, aseară, 4 august, la superbul local, din Bolintin Vale, al familiei lui Gabi Bădălău, având 250 de invitați, printre care și artiști, care au susținut recitaluri. Deși Maria a făcut cununia civilă și cea religioasă, pe 25 iulie, înainte de Postul Sfintei Marii, iată că petrecerea a programat-o în plin post.

Preotul Mirea Vîrtejanu, care slujește la Biserica Acoperământul Maicii Domnului, din București, atrage însă atenția de ce nu este bine să organizăm petreceri în marile posturi:

”Este oprit orice fel de petrecere, în posturi, nu trebuie să avem sindrofii și să ne bucurăm, trebuie să fim în rugăciune, cu genunchii plecați, cu gândul la Dumnezeu, să nu mai facem răutăți. E bine că Maria a făcut cununiile înaintea postului, însă nu era recomandat să se facă petrecere în postul Sfintei Marii. Este lege dumnezeiască”.

Sfatul preotului. Cum să îndrepte Maria Constantin, acest păcat, după petrecerea din post

Iată ce sfat îi dă părintele Mirea Vîrtejanu miresei Maria Constantin, dar nu numai ei, ci și tuturor acelora care au petrecut în marile posturi:

”Trebuie să meargă să se spovedească și să facă voia Domnului. E ca la doctor, dacă ai o neputință, îi spui medicului, așa e și la duhovnic, mergi, îi spui, și îți spune ce ai de făcut. Trebuie să îndrepți lucrurile, ca să nu pleci cu stângul în viață. Să înțelegem că nu e bine să facem petreceri în posturi, nu avem voie să încălcăm aceste legi dumnezeiești.

La spovedanie, însă, când îți spui păcatele, nu le înșiruiești, ca pe literele alfabetului. Când ai spus păcatul, trebuie să ai și durere în suflet. Cu mare părere de rău trebuie să spui ce ai făcut, ca să ai iertare. O îndrum pe Maria să meargă la spovedanie”.

Te-ar putea interesa și: A fost nuntă mare în showbiz-ul din România. Maria Constantin a făcut petrecere monstru

Cum a păcătuit mireasa Maria Constantin la nunta ei, cu 250 de invitați. Sfatul preotului: ”Să meargă la spovedanie!” EXCLUSIV

Maria a cântat la o altă petrecere, în ziua cununiei religioase. Totul despre păcatul banului, din ziua nunții

Maria Constantin și soțul ei au fost prezenți, de fapt, la o altă petrecere, în ziua nunții lor, din 25 iulie, la un eveniment programat cu mult timp înainte. Preotul susține însă că mirii nu au procedat corect:

”Trebuia, atunci când s-au cununat, în afara postului, să facă și petrecerea de nuntă, nu acum în post. Dacă, în acea zi, ea a cântat, mai ales dacă o fi cântat pe bani, că nu știm asta, ea și-a îndepărtat fericirea ei pentru bani. Banii ăia s-au luat, s-au cheltuit și acum are pagubă pe mai departe”.

Te-ar putea interesa și: Maria Constantin, apariţie superbă în Veneţia. Ce surprize pregăteşte artista pentru invitaţii de la nuntă

Nuntașii s-au îmbrăcat în alb, la petrecerea cu ștaif. Mirii au fost superbi

Solista de muzică populară Maria Constantin și-a rugat invitații să vină îmbrăcați în alb, la această petrecere cu ștaif, iar toți s-au conformat acestui dress-code. Mirii au arătat superb, Maria purtând o rochie din dantelă, care i-a pus în evidență trupul superb, iar ginerele a ales un costum, tot alb, cu cravată și cu batistă decorativă, la buzunarul de la piept.

Înainte de petrecere, Maria menționa că dorește ca toată lumea să se simtă bine, că nu se va lăsa furată, conform tradiției, și că nu va cânta.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul. Eliminare șocantă pentru Chefi, diseară: „N-am văzut un om să plângă în hohote ca acum”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro