Cum a început, de fapt, relația dintre Bebe Cotimanis și amanta lui. Reacția fiicei sale

de: Filon Stan
26 06. 2020

Actorul Bebe Cotimanis este îndrăgostit până peste cap. Vedeta se iubește de trei ani cu o colegă de scenă pentru care a renunțat la toată viața sa de până atunci. Și-a lăsat soția cu care a fost căsătorit timp de 18 ani. Mai mult, aceasta a fost nevoită să afle din presă că soțul ei are amantă.

S-a aflat cum a început, de fapt, relația dintre Bebe Cotimanis și amanta lui

Toate au trecut însă, iar Bebe Cotimanis, în vârstă de 65 de ani, se îndrăgostește zilnic de Iulia Dumitru, mai tânăra sa iubită. Cei doi au povestit recent cum s-au cunoscut. Totul a început în timpul repetițiilor unei piese parcă predestinate: „Romeo și Julieta”. „Ne-am văzut și asta a fost”, spun cei doi actori.

Invitați zilele trecute la „Vorbește lumea” (PRO TV), Bebe Cotimanis și Iulia au recunoscut că între ei este o conexiune incredibilă, o energie pe care nu și-o pot explica: „Ne completam și ne-am regăsit atât de profund și de puternic, încât parcă intram unul în altul energetic. Eu n-am mai simțit-o niciodată, să intrăm unul în altul, să ne contopim sufletește”, spune Bebe Cotimanis. Și Iulia și-a declarat în direct dragostea pentru el: „Dacă eu îl văd cel mai frumos bărbat din lume, înseamnă că e iubire”.

S-a aflat cum a început, de fapt, relația dintre Bebe Cotimanis și amanta lui

Uniți de părinți

Actorul a povestit ce reacție a avut când a văzut-o prima dată pe Iulia. ”Respiram mai greu când o vedeam, dar ea m-a ținut la distanță la început și asta m-a atras la ea. Cred că pe bază nervoasă m-am îndrăgostit”.

”Eu am zis că mi-a trimis-o mama din cer. Ea zicea că tatăl ei m-a trimis. Eram la Timișoara când am simțit că parcă părinții noștri au avut acest plan pentru noi. După noaptea aceea am știut că nu mai e cale de întoarcere. Sunt sătul de schimbări”, a recunoscut actorul, care a fost căsătorit religios cu Florina Mărcuță, make-up artist. Actorul s-a mutat la Pitești, acolo unde locuiește iubirea vieții lui. Fiica sa din prima căsătorie s-a integrat perfect în familie, mai ales că actrița are și ea o fiică. Cele două chiar se au ca două surori.