Cum a fost surprins Mădălin Ionescu în trafic. Fostul prezentator de la Kanal D a luat pe toată lumea prin surprindere
Mădălin Ionescu e privit aspru din umbră. Cum a fost surprins celebrul fost prezentator de televiziune în trafic? Ce a făcut a luat toată lumea prin surprindere. Care a fost detaliul care a ieșit în evidență?
Mădălin Ionescu, surprins în trafic. Ce a făcut fostul prezentator de televiziune?
Mădălin Ionescu a uimit pe toată lumea cu gestul său. Acesta a fost surprins de către paparazzi impact.ro într-o iostază deloc indicată în aceste vremuri și nu numai. În urma celor înfăptuite, fanii sunt de părere că jurnalistul ar merita să plătească în conformitate cu legea.
Vedeta a vorbit continuu la telefon în timp ce conducea, iar după ce a ieșit din propriul automobil a uitat cu desăvârșire de regula de bază a contextului actual – masca de protecție la purtător.
Bărbatul a fost atât de distras de conversație încât la câteva minute bune și-a dat seama că are nevoie de mască, astfel că s-a întors cu pași rapizi spre mașină pentru a o recupera.
Cei care îl urmăresc pe rețelele de socializare speră ca în curând acesta să revină în prim-plan în cadrul unui nou proiect. Amintim că acesta a prezentat Acces Direct și Wow Bizz alături de Andreea Mantea și ulterior Adelina Pestrițu.
„Sunt femei care chiar au plătit pentru a se întâlni cu acești escroci”
Mădălin Ionescu s-a confruntat cu o problemă aparte, după ce i-a fost semnalizat faptul că i-a fost furată identitatea de nenumărați indivizi. Mai mulți escroci se foloseau de imaginea fostului prezentator pentru a aborda alte persoane pentru a le cere diferite lucruri.
„Există și românce care mi-au scris și mi-au spus că există astfel de tentative de escrocare a lor din partea unor personaje care folosesc pozele mele și care sub diverse pretexte încearcă să le escrocheze pe aceste femei. Sunt femei care chiar au plătit bani, cel puțin așa mi-au spus, pentru a se întâlni cu acești escroci, cu mine, cum ar veni.
Nu înțeleg cum reușesc să cadă atât de ușor în plasă dar o fac și în acest moment există câteva sute de conturi false pe Intsagram în mod special cu pozele mele. Probabil că sunt cel mai clonat bărbat din România. O tipă din Vietnam mi-a scris că cel cu care vorbea, fiind îndrăgostită de pozele mele, i-a mărturisit, după ce ea a devenit suspicioasă, că nu este real contul și că este un puști din Africa și că există o rețea care se folosește de imaginea mea”
Mădălin Ionescu