Tragedie în Botoșani, acolo unde un băiețel de trei ani s-a stins din viață în drum spre spital. Din păcate, în ciuda apelurilor efectuate la 112, prima ambulanță a sosit fără medic, fapt care l-a costat, cel mai probabil, viața pe cel mic. Raed Arafat a interveni în acest caz, oferind o explicație care nu le va aduce nicio alinare părinților îndurerați.
Nu trece zi în care sistemul medical românesc să nu dea dovadă de lipsă de profesionalism și interes față de pacienți. De multe ori, victimele ajung să fie copii, dar acest aspect pare să nu schimbe cu nimic situația. Un caz revoltător a avut loc la Botoșani, acolo unde un copil de trei ani a murit în drum spre spital, după ce părinții și o altă Ambulanță au așteptat o oră până la sosoirea unui medic.
Tragedia a avut loc miercuri seară, după ce părinții au constatat că micuțul se simte foarte rău, având semne de răceală. La scurt timp, băiatul a avut o scurtă pierdere de conștiință, însă avea puls. În primă fază, serviciul de Ambulanță a trimis o autospecială cu asistent, iar ulterior, când starea micuțului s-a înrăutățit și mai tare, prima ambulanță a solicitat de urgență o ambulanță cu medic. A fost nevoie de o așteptare de o oră până la sosirea acesteia, timp care i-a fost fatal copilașului.
“La preluare, echipajul a găsit copilul în asistolă – activitate cardiacă absentă – și pupilele dilatate, palid. El a fost preluat fără semne vitale. În momentul acela a fost cerută o ambulanță cu medic, pentru că era motivație, și s-a efectuat resuscitarea până la sosirea echipajului cu medic, continuată apoi de acel echipaj”, a declarat purtătorul de cuvânt SAJ Botoșani.
Alexandru Mancaș, tatăl copilului, susține că în momentul apelului s-a solicitat intervenția SMURD și nu a unei ambulanțe simple. Acesta dorește să acționeze în instanță pentru a răzbuna moartea fiului său.
„Personal, pentru treaba că nu o fost medic în ambulanță vreau să îi dau în judecată. Pentru că prin apel – și sunt sigur că apelul este înregistrat la ei, o să-l cer și pe ăla, apelul la 112 este înregistrat, din ce știu eu – s-a cerut SMURD, nu o ambulanță simplă”, a declarat acesta.
La rândul său, Raed Arafat a vorbit despre acest caz, susținând că s-ar fi putut trimite o ambulanță cu medic în momentul în care a fost evaluată starea copilului. Pe de altă parte, acesta a afirmat că în multe țări, ambulanțele nu au medici.
„Nici Statele Unite, nici Israel, sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță, noi suntem dintre ţările care au păstrat tradiția de a avea medic pe ambulanţă, de a avea medic la consultații, de a avea medic pe mașinile de terapie intensivă şi pe elicoptere.
Dacă mergem în Europa sunt, cum v-am zis, ţări care nu folosesc deloc medicul. Dar faptul că s-a ajuns acolo şi e un caz care necesita medic, atunci ambulanța respectivă putea să cheme sprijin la întâlnire sau la faţa locului”, a decarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.