Cum a convins-o Ioana Ginghină pe fiica ei să învețe mai mult. Tehnica i-a adus o medie de 9.60

de: Cătălina Burghelea
22 06. 2022

Ioana Ginghină este o femeie asumată, căreia îi place să spună lucrurilor pe nume. Actrița nu și-a ascuns niciodată vârsta reală, deși „Mama Natură” a fost extrem de îngăduitoare cu vedeta și i-a permis să arate mereu bine. După divorțul de Alexandru Papadopol, bruneta pare că radiază de fericire, stare la care a contribuit și fiica ei, Ruxandra. Adolescenta învață foarte bine acum datorită unei tehnici a mamei sale.

Ioana Ginghină a vorbit despre familie, școală și nepoți

Atât pe micul ecran, cât și în viața reală, Ioana Ginghină arată cu cel puțin cini ani mai tânără decât datele din buletin. Mai mult, deși nu a împlinit nici măcar 45 de ani, vedeta susține că de-abia așteaptă ziua în care va deveni bunică. Până să aibă nepoți, bruneta se bucură că Ruxandra vrea să studieze în străinătate. Deși are note foarte bine la școală, adolescenta a avut probleme la învătățură în trecut.

„De curând i-am spus Ruxandrei că eu vreau să cresc nepoți, adică nu în sensul să-i cresc, că nici mama nu a crescut-o pe a mea, dar vreau să fiu implicată pentru că mi-am făcut dablaua: am fost și vedetă, am apărut și pe la televizor, am făcut-o și pe asta cu influencereala, așa că dacă o fi să vină bebelușul, pot să mă dedic în totalitate rolului de bunică. Acum nu zic să facă repede copii, dar în sensul că mă pregătesc. Adică nu e că vreau, nu vreau, sau că nu vreau să accept, că eu sunt o tânără”, a declarat Ioana Ginghină pentru Ego.ro.

Ruxi trece clasa a VIII-a

Până să plece din România, fiica Ioanei și a lui Alexandru Papadopol trebuie să se pregătească pentru liceu.

„Acum trece clasa a 8-a. Dacă dădea acum Capacitatea nu îmi mai ardea de evenimente. Știu că Nicoleta Luciu, că am vorbit cu ea zilele astea, era în „focuri”. Credea că sunt și eu, că noi am născut în același timp. Dacă ar fi avut și ea examen, cu siguranță nu eram aici (n.r. – petrecerea Unica). Chiar dacă au fost subiecte ușoare, tot trebuia să fiu acolo, pe baricade”, a precizat actrița.

Metoda care a ajutat-o să învețe foarte bine

Frumoasa brunetă susține că decizia părinților de a-și forța copiii să facă performanță la școală, dacă aceștia nu au nici cea mai mică dorință, nu este deloc benefică. Și nici nu aduce rezultate. Conștientă de acest lucru, Ginghină a schimbat tactica în cazul lui Ruxi și se pare că funcționează.

„Un copil trebuie să meargă pe drumul lui, dar dacă drumul lui este că vrea să devină președintele României, îi trebuie să-i spui că drumul ăla spre președinție nu are cum să fie cu nota 6. Înțelegi. Așa sunt eu. Copilul meu nu a învățat bine până acum un an. I-am zis că „ok”, asta e, până la urmă fiecare cum poate. Dar acum un an mi-a zis că vrea să intre la Liceul „Nicolae Tonitza”, unde se intră cu note mari. I-am zis atunci că ce are de gând să facă în sensul acesta? I-am explicat cum stă treaba și acum copilul meu a învățat foarte bine, a luat 9.60 media și sunt foarte mândră de ea pentru că, fără scandaluri mari, fără pedepse, ea a reușit să se repună pe picioare. Mi-a zis că o să fie cea mai fericită dacă intră la Tonitza, iar eu îi spuneam că o să fiu cea mai fericită dacă este ea cea mai fericită, așa că țelul nostru comun este să intre la Tonitza”, a afirmat vedeta TV.

Ioana Ginghină și-a găsit liniștea după divorțul de Papadopol, deși nu credea că este posibil. Însă, rănile s-au vindecat, iar acum zâmbește și iubește din nou. Bruneta are o relație frumoasă, dar nimic nu o să schimbe legătura puternică pe care o are cu Ruxandra.