Cum a apărut Răzvan Simion la nunta lui Dani Oțil. Toți au fost șocați
Fanii matinalului au fost șocați de felul în care Răzvan Simion a apărut la nunta prietenului său cel mai bun Dani Oțil. Îmbrăcat la patru ace, chipeșul prezentator TV a atras privirile tuturor domnișoarelor, care nu au putut să nu observe un anumit detaliu. Despre ce este vorba, de fapt.
Cum a apărut Răzvan Simion la nunta lui Dani Oțil
Nuntă mare în showbizul românesc. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit sâmbătă, 15 mai, în mare secret. Nu e de mirare că cei doi îndrăgostiți au ales să facă o ceremonie intimă, fiind persoane foarte discrete de felul lor. Cei doi și-au unit destinele la o biserică din Capitală, iar apoi au petrecut la restaurantul din București deținut de simpaticul prezentator de la Neatza.
Printre invitații de seamă nu puteau lipsi colegii săi de la Neatza cu Răzvan și Dani: Florin Ristei, Ramona Olaru, Nicolai Tand, care a gătit special pentru nunta lui Dani, și binențeles, Răzvan Simion, prietenul său de suflet de mai bine de 30 de ani.
Surpriza serii a fost atunci când jumătatea brunetă și-a făcut apariția la restaurantul lui Dani Oțil. Deși toți se așteptau ca vedeta să apară de braț cu frumoasa lui iubită, iată că fostul partener al Lidiei Buble a sosit singur la nunta prietenului său cel mai bun.
Deși apăruseră, în presă, informații conform cărora Răzvan Simion s-ar fi împăcat cu frumoasa Daliana Răducan, prezența lui la fericitul eveniment al lui Dani Oțil i-a pus pe toți pe gânduri, atunci când a venit fără brunetă, dând de înțeles că ar fi din nou singur.
Cu toate acestea, Răzvan a dovedit că se poate distra de minune și fără o prezență feminină alături de el. Chipeșul matinal s-a asortat cu Ramona și Dani, purtând un costum de culoarea pielii care l-a pus în valoare, atrăgând atenția tuturor domnișoarelor din jurul său. Se pare însă că totul a fost o alarmă falsă, iar Daliana a apărut mult mai târziu la petrecere, după câteva ore, iar cei doi au pozat împreună, spre bucuria fanilor.
Reacția Ramonei Olaru când Dani Oțil s-a însurat: „Acum plâng!”
Una dintre cele mai frumoase apariții de la nunta domnului și doamnei Oțil a fost Ramona Olaru. Superba blondină a purtat o rochie vaporoasă nude, care i-a pus în valoare tenul bronzat și formele perfecte de clepsidră. Vecina de la Neatza a fost profund mișcată de fericirea colegului ei de la matinal. I-a filmat toată seara și a postat o serie de clipuri scurte pe Instastories, alături de mesaje emoționante.
Gabriela Oțil a împărtășit fericirea care i s-a citit pe chip cu admiratorii ei de pe rețelele sociale, atunci când a publicat o fotografie cu ea și soțul ei în fața restaurantului unde a avut loc petrecerea de nuntă.
Ramona Olaru a început să lăcrimeze atunci când a privit fotografia, neputând să-și ascundă bucuria pentru prietenul ei Dani Oțil și mireasa lui:
„Acuma plang!?❤️❤️❤️ Va iubeeeesc!”, a fost mesajul de pe Instagram al Ramonei Olaru pentru proaspeții însurăței.