Cum a ajuns vestiarul Rangers să râdă de Ianis Hagi. Imaginile cu el sunt virale și senzaționale

de: Anca Lupescu
23 04. 2021

Ianis Hagi a ajuns să fie luat peste picior de colegii de la Ranger. Totul s-a întâmplat după ce Ianis a fost de acord  să devină imaginea unei băuturi răcoritoare.

Cum a ajuns vestiarul Rangers să râdă de Ianis Hagi

Mijlocașul român a ajuns de râsul colegilor de la Rangers. Ianis Hagi a apărut în filmările unor campanii celebre. A fost veselie și voie bună în vestiarul celor de la Rangers.

Fiul lui Gică Hagi a ajuns pe cutii de suc, motiv pentru care colegii lui l-au botezat „Mister Pepsi” și au râs de faptul că e vedetă.

Fără să se supere, Ianis a intrat și el în atmosfera plină de umor și a gustat glumele pe care Bongani Zungu și Calvin Bossey le-au făcut pe seama lui.

Totul a fost pus pe internet de către Bongani, care a făcut un videoclip din fotografile cu Ianis și doza de suc pe care apare fotbalistul, peste care a pus melodia Shakirei „Loca”, scrie playsport.ro.

Fiul lui Hagi a postat și el videoclipul pe pagina sa de Instagram, semn că are simțul umorului bine dezvoltat.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by @ianis.hagi_fan

Ianis Hagi rămâne la Rangers?

Ianis Hagi a stat pe bară la meciul din Cupa Scoției contra celor de la Celtic. Au apărut rapid voci care au spus că ar fi probleme între fotbalist și managerul englez.

Chiar dacă a avut un sezon bun în Scoția, în ultimele partide Ianis Hagi nu s-a mai ridicat la același nivel.

În plus, Rangers ar putea să profite de faptul că Ianis Hagi e pe val, ca să câștige și mai mult de pe urma lui. Mai ales că român este dorit în Premier League. Rangers ar putea obține o sumă impresionantă de bani contra lui Ianis.

Ianis le promite fanilor Naționalei că vremurile bune se vor întoarce, cu toate că Mirel Rădoi s-a declarat dezamăgit de mersul lucrurile.