Lyudmila Ocheretnaya a fost căsătorită cu Vladimir Putin, unul dintre cei mai puternici şi mai temuţi politicieni, timp de 30 de ani. Aceasta ar fi căsătorită cu un bărbat care este cu 20 de ani mai tânăr decât ea, potrivit Business Insider.
În presă există foarte puţine detalii despre viaţa personală a lui Vladimir Putin şi a familiei lui. Majoritatea jurnaliştilor ruşi care au încercat să publice articole despre viaţa privată a liderului politic au sfârşit prin a demisiona.
Divorţul dintre Lyudmila Ocheretnaya şi Vladimir Putin a fost anunţat în iunie 2013 după o căsnicie de aproape 30 de ani. Căsătoria soţilor Putin era pe ducă de mult timp, iar divorţul lor nu a uimit pe nimeni, mulţi ruşi afirmând că cei doi nu mai locuiau împreună de ani de zile. Animozităţile din interiorul cuplului Liudmila Putina – Vladimir Putin au făcut obiectul unei cărţi, în care ea îl numea „vampir”, iar el spunea că nu o poate suporta mai mult de trei săptămâni.
În 2016 s-a scris în presă că fosta nevastă a lui Putin s-a recăsătorit cu Artur Ocheretny, după care şi-a schimbat şi numele. Ocheretny este directorul unei organizaţii non-profit, Centrul pentru Dezvoltarea Comunicării Interpersonale, şi este cu 20 de ani mai tânăr decât Lyudmila.
Înainte de a se căsători cu Putin în 1983, Ocheretnaya a fost însoţitoare de zbor pentru compania rusească Aeroflot. Vorbeşte fluent franceză, germană şi spaniolă. Cei doi s-au cunoscut în Leningrad, actualul Sankt Petersburg, la începutul anilor 1980, printr-un prieten comun.
Ocheretnaya şi Putin au două fiice, Maria şi Katerina, născute în 1984, respectiv 1985. Foarte puţine detalii sunt făcute publice despre cele două fete, încât părinţii au încercat să le ţină departe de sfera publică. Chiar şi adulte fiind, cele două au dat admitere la facultate sub nume false pentru a-şi proteja identitatea.
După ce au lucrat amandoi ca şi ofiţeri KGB în anii 80, Putin şi Ocheretnaya s-au întors în St. Petersburg unde el a început să lucreze pentru guvern. Reuters relata că deşi Lyudmila avea propria ei ambiţie pentru a lucra, Putin a ales să o menţină în afara luminii reflectoarelor.
„El s-a gândit că os oţie trebuie să fie modestă şi să nu iasă în faţă”, a declarat o sursă anonimă pentru Reuters.
Slava Zaitsev, un designer rus care se ocupa de garderoba Primei Doamne pentru anumite ocazii a declarat în 2013 pentru Reuters: „ Obişnuia să imi spună că nu îi place prea mult să călătorească sau să apară în public. Spunea că nu este pregătită pentru asta şi că nu se aştepta la rolul de soţie a preşedintelui.”