20 oct. 2020 | 14:30

Cum a ajuns celebrul doctor Ciomu să profeseze, din nou. Decizia Colegiului Medicilor e fermă

Știri generale
Cum a ajuns celebrul doctor Ciomu să profeseze, din nou. Decizia Colegiului Medicilor e fermă
Doctorul Naum Ciomu regretă și acum acea zi

În 2004 lumea medicală, dar și opinia publică, era șocată de un moment, cel puțin ciudat în medicina românească. Doctorul Naum Ciomu devenea celebru, după ce i-ar fi secționat unui pacient organul genital. Victimei i s-a dsitrus viața de familie, chiar dacă a primit și despăgubiri financiare.

Cum a ajuns doctorul Naum Ciomu să profeseze, din nou

Doctorul Naum Ciomu, la vremea respectivă unul din cei mai apreciați în domeniul său, profesor universitar, avea să facă o greșeală ce-l va urmări toată viața. Conform Impact.ro, în timpul operației doctorul Naum Ciomu ar fi suferit un atac cerebral minor. În urma acestuia și-a pierdut, pentru câteva minute, discernământul. De-aici și accidentul produs, prin secționarea organului genital al pacientului, de cel puțin trei ori.

Victima doctorului Ciomu, un bărbat în vârstă de 30 de ani la acel moment, l-a dat în judecată pentru mal praxis. Ulterior, instanța a decis în favoare acestuia, iar Naum Ciomu a fost obligat să plătească daune morale, în valoare totală de 500.000 de euro. Aceeași decizie a fost dată și pentru Spitalul Panduri, unde Ciomu profesa îna cel moment.

Cum a ajuns celebrul doctor Ciomu să profeseze, din nou. Decizia Colegiului Medicilor e fermă

Doctorul Naum Ciomu profesează, dar fără să facă operații chirurgicale

„Am o soţie aşa de frumoasă. Cel mai grav e să vrei să faci dragoste cu cea pe care o iubeşti şi să nu mai poţi. Simţi acest lucru din toată fiinţa ta, dar nu mai ai cum. Nu mai puteam să merg nicăieri. Îmi venea să urinez foarte des. Trebuia să plec cu un borcănel după mine. Simţeam că înebunesc. Calmantul ţinea o oră, iar durerile două. Îmi venea să plec cu tot cu pat şi cu perfuzor. Acum mi s-a făcut frică de operaţia de reconstrucție. Dar voi continua. Prof. Lascar e speranţa mea”, declara tânărul Jiga, la ceva vreme dup incident.

La 16 ani de la nefericitul eveniment, victima, Ion Jiga, acum ajuns la 46 de ani, și-a refăcut viața. A suferit o operație de reconstrucție și, aparent, și-ar fi reluat și viața sexuală. Din păcate, la momentul dramei, prima sa soție l-ar fi părăsit. Cât despre doctorul Naum Ciomu, acum, la 16 ani de la eveniment, lucrează într-un cabinet privat, după ce Colegiul Medicilor a luat o decizie în cazul său.

Decizia Colegiului Medicilor e fermă

Colegiul Medicilor, spun cei de la Impact.ro, i-a redat lui Ciomu dreptul de a consulta pacienți și a pune diagnostic. În decizia acestora nu s-a decis favorabil și pentru practica chirrurgicală, cu alte cuvinte doctorul Naum Ciomu nu are dreptul de a efectua intervenții chirurgiale.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Restructurări masive în 2025. Se anunță un an nebun. Toată lumea strânge cureaua
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro