Caz șocant: cum a aflat un bărbat adoptat că soţia lui este, de fapt, sora sa. Are doi copii împreună cu aceasta, aspect care face situația să fie foarte complicată. Ambii minori sunt perfect sănătoși. Până în prezent, nu le-a fost identificată nicio anomalie. Povestea celor doi parteneri a ajuns virală pe internet.
Un bărbat a aflat că s-a căsătorit cu propria lui soră, după șase ani de mariaj. Sună șocant, nu-i așa? Când era copil, bărbat a fost abandonat de părinții biologici. După ceva vreme, a fost preluat de un cuplu care l-a îngrijit și l-a crescut din postura de cuplu adoptiv. La o anumită vârstă, a decis să se mute din orașul natal în regiunea în care și-a găsit de muncă.
În urmă cu opt ani de zile, bărbatul a cunoscut-o pe cea care, în prezent, îi este soție. Locuiau în orașe îndepărtate. S-au plăcut, au făcut schimb de numere de telefon și au continuat să țină legătura. De fiecare dată când bărbatul ajungea în zona în care locuia tânăra, se întâlneau. Au decis, apoi, să se mute împreună.
Bărbatul a primit o ofertă de muncă în regiunea în care locuia iubita lui, astfel încât cei doi au putut să trăiască împreună. După doi ani de relație, au hotărât să se căsătorească. Acum, au doi copii. Totul părea că mergea ca pe roate, până când, după nașterea celui de-al doilea urmaș, femeia s-a îmbolnăvit.
Avea nevoie de transplant de rinichi. Pentru că niciunul dintre membrii familiei sale nu a putut să o ajute, bărbatul a decis să se supună unor teste pentru a afla dacă își poate ajuta partenera de viață. Așa a aflat o parte din istoricul familiei sale. Cel mai șocant a fost că a descoperit că mama celor doi copii ai săi este, de fapt, sora lui.
Când au venit rezultatele de la teste, partenerii au aflat că aveau un „procent de compatibilitate anormal de ridicat”. Specialiștii în sănătate au explicat că informațiile ADN se transmit din generație în generație. Un părinte și un copil pot să aibă o compatibilitate de cel puțin 50%, iar, între frați, compatibilitatea poate fi de până la 100%.
Bărbatului i s-a explicat că rezultatele obținute la testul de compatibilitate erau anormal de mari, având în vedere că cei doi sunt soț și soție. Medicii i-au transmis că, de fapt, partenera sa de viață este sora sa biologică, aspect care i-a destabilizat pe amândoi în mod semnificativ.
„Suntem înrudiți – nu, nu glumesc. Sunt șocat și confuz. Și nu știu ce să fac mai departe, dar știu că ar putea fi greșit. Este soția mea și mama copiiilor noștri”, s-a exprimat bărbatul, cerând sfaturi din partea utilizatorilor platformei Reddit.
Cei mai mulți internauți le-au recomandat partenerilor să își continue viața la fel ca în prezent, mai ales în circumstanțele în care au copii despre care, momentan, se știe că sunt sănătoși și nu prezintă niciun fel de anomalie.