Culoarea ta preferată este albastru și îți vom spune cum am aflat asta

de: Stan Nicu
16 06. 2022

Culoarea ta preferată este albastru și îți vom spune cum am aflat asta. De mici suntem predispuși să alegem o culoare preferată, însă, pe măsură ce ne dezvoltăm, preferințele noastre se schimbă deseori și acest lucru se datorează în mare parte unor influențe asupra cărora nu avem niciun control.

Albastrul este culoarea preferată a 80% dintre adulți. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii

În anul 1993, Crayola, producător de creioane colorate, a făcut un sondaj neștiințific, însă foarte intrigant. Le-a cerut unor copii din SUA să numească o culoare preferată pornind de la colecția proprie de creioane. Cei mai mulți dintre subiecți au ales un albastru destul de standard, însă alte trei nuanțe de albastru au intrat și ele, de asemenea, în top 10 preferințe.

După șapte ani, compania a repetat experimentul. Din nou, albastrul clasic s-a clasat pe primul loc, în timp ce alte șase nuanțe de albastru au apărut în top 10, inclusiv „blizzard blue”, care are un nume foarte sonor. Acestora li s-au alăturat o nuanță de violet, un verde și un roz.

Culoarea albastră, preferata multor oameni

Dominanța culorii albastre în astfel de studii nu o surprinde pe Lauren Labrecque, profesor asociat la Universitatea din Rhode Island, care studiază efectul culorilor în comerț.

Deseori, ea le cere adesea studenților de la cursurile sale să numească culoarea lor preferată. După ce aceștia răspund, ea face clic pe prezentarea sa.

„Am un diapozitiv deja pregătit pe care scrie „80% dintre voi ați spus albastru”, le spune Lauren Labrecque. De regulă, are dreptate.

Nu se știe de ce albastrul este preferat

„Pentru că, odată ajunși adulți, tuturor ne place albastrul. Se pare că este trans-cultural și nu există o mare diferență – oamenilor pur și simplu le place albastrul”, a precizat Lauren Labrecque.

Alegerea culorii preferate tinde să apară încă din copilărie. Întrebați orice copil care este culoarea sa preferată și majoritatea, cu creionul în mână, va fi deja pregătit să răspundă.

Faceți un studiu personal

Potrivit cercetărilor, sugarii au preferințe largi și destul de inconsecvente pentru culori. Cu toate astea, manifestă o oarecare preferință pentru nuanțele mai deschise. Dar cu cât copiii petrec mai mult timp în lume, cu atât încep să dezvolte afinități mai puternice față de anumite culori, pe baza celor la care au fost expuși și a asociațiilor pe care ei le fac.

Este mai probabil ca ei să asocieze culorile luminoase, precum portocaliul, galbenul, movul sau rozul, cu emoții pozitive, mai degrabă decât negative. Oricum, pentru a vă convinge dacă specialiștii au dreptate, puneți o întrebare apropiaților despre culoarea preferată. 80% dintre ei ar trebui să răspundă albastru.