Culiță Sterp a provocat un accident săptămâna trecută în Cluj după ce s-a urcat în stare de ebrietate la volan. Artistul a intrat într-un Logan în care se afla doar șoferul. Acum, Culiță Sterp a rupt tăcerea pentru prima dată de la accidentul rutier și i-a transmis lui Marius, băiatul implicat în evenimentul rutier, un mesaj.
Culiță Sterp, la cinci zile de la provocarea accidentului rutier din Cluj, a transmis un mesaj vizavi de cele întâmplate. Artistul a lovit un Logan în care se afla doar șoferul, Marius, în timp ce avea o alcoolemie de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Cunoscutul cântăreț de muzică de petrecere spune că a reacționat cu întârziere cu mesajul pentru că a vrut să-și limpezească gândurile și recunoaște că, poate, scuzele nu au niciun rost.
Reacția, din păcate, a venit după ce Culiță Sterp este acuzat că ar fi consumat și droguri, nu numai alcool, înainte de a se urca la volan în ziua accidentului.
„Vă pup pe toți, dragii mei. Nu am fugit nicăieri, aici sunt, pentru cei care vă întrebați, doar că, sincer, mi-a fost greu să ies în fața voastră și să vă vorbesc și să vă spun ceva după toate cele întâmplate.
Am stat puțin să mă gândesc, să analizez totul la rece și chiar am avut nevoie de o pauză, sincer. Vreau să îmi cer scuze în primul rând lui Marius, băiatului implicat în accident, atât lui, cât și familiei lui cu care am ținut legătura și cu care m-am și împăcat ulterior pe toate planurile.
Vreau să îmi cer scuze oamenilor pe care i-am dezamăgit, celor care îmi ascultă muzica, celor care mă apreciază și, în special, familiei mele care a fost și este necondiționat lângă mine, indiferent în ce situație aș fi, dar și oamenilor care mă apreciau pentru felul meu de a fi.
Știu că am dezamăgit și că poate nu își mai au rost cuvintele și nici scuzele, dar nu cred că este om în lumea asta fără greșeală. Cred că absolut toți greșim”, a spus Culiță Sterp.
Nu în ultimul rând, cântărețul de muzică de petrecere spune că accidentul rutier i-a schimbat radical viziunea despre viață și promite să facă mai multe lucruri bine și să se schimbe.